Vâlcea: Autoturism căzut în balta Proieni: 3 persoane, între care şi o minoră de 13 ani, au ajuns la spital

Vâlcea: Autoturism căzut în balta Proieni: 3 persoane, între care şi o minoră de 13 ani, au ajuns la spital

“Din cercetările efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgovişte, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Naţional 7, în localitatea Proieni, la km 211+ 500 m, din cauze care urmează să fie stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă, ulterior răsturnându-se în canalul ce face legătura între lacul Proieni şi râul Olt. În urma impactului, a rezultat rănirea a trei persoane, respectiv conducătorul auto, o femeie de 47 de ani şi o minoră de 13 ani, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Vâlcea, citați de Agerpres.

Prețul alimentelor continuă să crească, în ciuda anunțurilor de scădere a inflației. Cartofii s-au scumpit cu 6 %, legumele și conservele cu aproape 3%

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, cele trei victime s-au autoevacuat înainte de a ajunge echipajele de pompieri, iar după ce au fost evaluate medical la faţa locului toate au fost transportate spitalul din Brezoi cu policontuzii şi hipotermie.Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Delir în Germania: O pensionară a fost evacuată din casă pentru a-i caza pe refugiați

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *