Vești proaste pentru România și restul Europei. Ce se va întâmpla la vară cu vremea

Vești proaste pentru România și restul Europei. Ce se va întâmpla la vară cu vremea

Totodată, Organizația Meteorologică Mondială a precizat că Europa a înregistrat aceste zile cu temperaturi de peste 35 – 40 de grade Celsius și din cauza umidității, lipsei vântului și căldurii degajate de betonul din marile orașe. Problema e că Europa se va confrunta cu tot mai multe fenomene meteo extreme în următorii ani.

Vești proaste pentru România și restul Europei

”Anul 2023 a atins un nou număr-record de zile de stres termic extrem, adică zile în care temperatura resimţită care au depăşit echivalentul a 46 grade Celsius”, se arată în raportul publicat de către specialiștii de la Observator. Așa cum arată acum datele prezentate, Europa se va confrunta cu tot mai multe fenomene meteo extreme, iar milioane de persoane vor fi afectate.

Doar în 2023 peste 2 milioane de europeni au resimțit deja ce înseamnă inundațiile, furtunile sau secetele grave. Din Peninsula Iberică până în Europa de Est, sau în Grecia, acolo unde cel mai mare incendiu de pădure din istoria Europei a ars 90.000 de hectare, oamenii și-au dat seama că natura se schimbă și că încălzirea globală nu mai pare un mit.

Conform specialiștilor, catastrofele au costat Uniunea Europeană 13,4 miliarde de euro, 80% dintre pagube fiind produse de inundații, într-un an marcat de precipitații exagerat de mari, mult peste medie. Potrivit OMM, încălzirea globală va face verile tot mai calde și efectul acestora va fi tot mai devastator în Europa, inclusiv în România.

”Observăm o tendinţă de creştere a numărului zilelor de stres termic în Europa, iar 2023 nu a făcut excepţie având în vedere acest nou record, care însă nu este cuantificat în raport”, a declarat Rebecca Emerton, climatolog al Copernicus, conform France 24. Confortul termic este măsurat cu ajutorul indicelui universal al atmosferei termice UTCI.

Europa se va sufoca pe timpul verii din cauza încălzirii globale

Acesta reprezintă căldura la care este supus corpul uman ținând cont nu doar de temperatură, ci și de umiditate, viteza vântului, lumina soarelui sau căldura emisă de mediul înconjurător. Acest ultim cum să-i zic criteriu este valabil în special în marile orașe, acolo unde betonul și asfaltul absoarbe mai multă radiație solară.

Indicele exprimă echivalentul ”temperaturii resimțite” în grade Celsius și are 10 categorii. De la stres de frig extrem (minus 40 de grade Celsius) la cald extrem (plus 46 de grade Celsius). Medicii și specialiștii avertizează că o expunere prelungită la stres termic va crește riscul îmbolnăvirii și va fi periculoasă în special în cazul persoanelor vulnerabile.

Pe 23 iulie 2023, raportat la aceste date, 13% din teritoriul Europei înregistra un nivel de stres termic nemaivăzut. De exemplu, în Sicilia, sudul Europei, temperaturile aerului au atins până la 48,2 grade Celisus în Sicilia. A fost bătut, așadar, recordul de căldură care era cu 0,6 grade mai puțin.

Totodată, specialiștii admit că nu există momentan date privitoare la mortalitatea legată de căldură în 2023, mai exact câți oameni au murit din cauza caniculei în Europa, însă autorii raportului anunță că în 2003, 2010 și 2022 zeci de mii de oameni au murit în fiecare an din cauza verilor sufocante.

Măsurile luate pentru a lupta cu canicula vor fi insuficiente

Încălzirea globală este cauzată, conform specialiștilor, de emisiile de gaze cu efect de seră produse de către activitatea umană. Aceasta crește intensitatea, frecvența și durata caniculei în toată Europa, Fenomenul ar fi vizibil în special în Europa pentru că acest continent se încălzește de două ori mai rapid decât media planetei. Statistic, clima mondială este deja cu 1,2 grade Celsius mai caldă decât cea de dinaintea erei preindustriale.

În încheiere, specialiștii avertizează că îmbătrânirea populației și creșterea numărului orășenilor va avea consecințe foarte grave asupra sănătății publice în contextul caniculei. Mai mult, ”măsurile actuale luate împotriva caniculei vor fi insuficiente și nu vor mai face față”, se arată în raport. 2023 este considerat cel mai cald an înregistrat vreodată și este pus pe seama modificărilor climatice din lume.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *