Vica Blochina, refuzată de fiul ei. Ce interdicție i-a pus Edan Pițurcă mamei sale: „Ieri am vorbit cu el”

Vica Blochina, refuzată de fiul ei. Ce interdicție i-a pus Edan Pițurcă mamei sale: „Ieri am vorbit cu el”

Vica Blochina a dezvăluit că Edan, fiul ei și al lui Victor Pițurcă, a refuzat să meargă cu ea în vacanță. Într-un interviu pentru Click, vedeta a vorbit despre pasiunile lui, despre obiceiurile pe care le are băiatul de când s-a mutat la tatăl lui.

Din aventura pe care a avut-o cu Victor Pițurcă timp de 16 ani, Vica Blochina are un băiat, pe Edan. O lungă perioadă, ea și-a crescut fiul pe care antrenorul de fotbal l-a recunoscut numai în urma unui proces de paternitate.

Vica Blochina merge în vacanță fără Edan Pițurcă, fiul ei

De mai bine de un an, Victor Pițurcă l-a luat în casa lui pe Edan, care crește alături de tatăl lui și de soția acestuia, Maria, care i-a fost alături antrenorului, chiar dacă a înșelat-o. Nu mai vorbește foarte des cu mama lui, dar țin legătura.

Recent, el a refuzat-o pe Vica Blochina, nu vrea să meargă în vacanță vara aceasta cu ea. „Fiul meu e bine, ieri am vorbit cu el și l-am întrebat dacă vrea să meargă cu mine în vacanță. Nu vrea să meargă, vrea să meargă la Craiova. Are 17 ani. Vă imaginați că nu mai zboară cu mama în vacanță”, a explicat ea.

Întrebată despre relația pe care o au, ea a mărturisit că Edan i-a interzis să facă prea multe dezvăluiri despre el la TV sau în presă. „Nu mă lasă să vorbesc despre el! Nu mă lasă. Oricum, el e un copil introvertit și nu îi place publicitatea deloc, dar este un copil extrem de inteligent!”.

Ce pasiuni are Edan Pițurcă

Încă de când locuia cu mama lui, Edan avea mai multe pasiuni pe care le-a dezvoltat alături de tatăl lui. El joacă fotbal, calcă pe urmele tatălui său, dar și gătește.

„Are multe hobby-uri. Sportul, fotbalul și gătește excepțional de bine! Doamne, dar când stătea la mine acasă îmi gătea tot timpul! Făcea burgeri, făcea paste, făcea mâncăruri la cuptor. Are un talent extraordinar! Mulți bărbați sunt mai talentați decât femeile la gătit. Mă surprindea tot timpul”, a mai zis Vica Blochina pentru Click.

Edan Pițurcă a trecut în clasa a X-a

Recent s-a aflat cu ce notă a terminat Edan Pițurcă clasa a IX-a. Într-un interviu pentru emisiunea „Xtra Night Show” de la Antena Stars, Vica a spus: „E bine, cum știi, la tatăl lui. A terminat școala acum, sunt foarte fericită, nota 9 este perfect. A terminat clasa a IX-a”, a zis ea despre notele lui Edan.

Și a continuat: „La vârsta de 16 ani este mai dificil, este mai introvertit și este mai greu de comunicat. Eu l-am crescut pe el până pe 15 ani, a avut model acasă, pe mama. Acum mă bucur că îl are model masculin pe tatăl său, așa mi se pare și normal. Nu trebuie să-l învăț eu treaba asta. Știi, eu doar îl susțin în tot ce face, dar treaba asta (n.r. – de dragoste), să îl învețe tatăl”.

„Nu ne vedem foarte des, dar totul este bine”

Până la aproape 15 ani, Edan a fost crescut de mama lui, dar de ceva vreme locuiește în casa tatălui, Victor Pițurcă. Vica a recunoscut într-un interviu că nu îl vede des pe fiul ei și că nu vorbește foarte mult cu el, însă e împăcată cu situația. „Băiatul meu, Edan, este la tatăl lui. Nu ne vedem foarte des, dar totul este bine. Edan se ocupă de studii. I-am respectat intimitatea întotdeauna. El nu este comunicativ ca mine.

Eu sunt un om supercomunicativ, am multă lume în jur, sunt excentrică. Îmi place să fiu înconjurată de mii de persoane. El nu este deloc așa”, a spus Vica Blochina, care nu știe dacă băiatul ei și-a făcut vreo iubită până acum. „Nu mi-a adus nicio domnișoară, dar el este un copil introvertit. Dacă mi-ar aduce pe cineva să știi că nu aș povesti lucrurile astea pentru că știu că l-ar deranja mult. Sunt lucruri de care nu-mi place să vorbesc pentru că el vrea să țină totul pentru el”, a mai dezvăluit ea pentru Fanatik.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *