Viorel Cataramă, la cataramă cu Rareş Bogdan şi Bode

RMAG news

Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din acelasi partid.

Cataramă a făcut declaraţii la sediul PNL, în prezenţa secretarului general al PNL Lucian Bode, a prim-vicepreşedintelui Rareş Bogdan şi a europarlamentarului Dan Motreanu.

”Urmează să aibă loc o fuziune prin absorbţie a Partidului Dreapta Liberală (pe care il conduce Cataramă  – nr.) cu PNL Important este să ne regrupăm toate forţele liberale de dreapta în aceste campanii electorale care vor fi foarte grele, dificile, dar sunt convins că se vor termina cu un succes important al PNL. Vreau să merg în teritoriu şi să ajut organizaţiile în campania electorală. Mă îndrept cu gândul spre Bacău, unde sunt născut şi unde vreau să ajut organizaţia. Voi activa şi în Bucureşti. Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta în spaţiul public, pentru a putea înţelege mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL şi că toate informaţiile contrare sunt de fapt incorecte”, a afirmat  Cataramă.

În anul 2018, Viorel Cataramă a anunţat că vrea să fie candidatul PNL la alegerile din 2020 pentru Primăria Capitalei. In iulie 2018 a fost exclus din PNL, liderul de la acel moment, Ludovic Orban,  susţinând că au fost aplicate prevederile legale „pentru cine vorbeşte în afara partidului şi nu respectă deciziile acestuia”.

Ulterior, Cataramă a contestat excluderea, iar Orban a fost chemat la DNA, în urma unei sesizări depuse de el.

The post Viorel Cataramă, la cataramă cu Rareş Bogdan şi Bode appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *