Vlad Pascu, autorul accidentului din 2 Mai, a recunoscut faptele de care este acuzat

Vlad Pascu, autorul accidentului din 2 Mai, a recunoscut faptele de care este acuzat

Vlad Pascu, şoferul drogat care, în vara anului 2023, a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai, a recunoscut joi,  14 martie, în faţa instanţei, faptele de care este acuzat de către procurori, având astfel posibilitatea de a beneficia de reducerea pedepsei.

 

Nou termen de judecată stabilit pe 4 aprilie

 

Tânărul nu a fost adus în sala de judecată. Acesta a participat la şedinţă prin intermediul sistemului online, scrie Agerpres.

Unul dintre avocaţii familiilor îndoliate a depus o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptei, din ucidere din culpă, în omor calificat.

Totodată, părinţii celor doi tineri decedaţi au solicitat recuzarea judecătoarei care se ocupă de acest caz, însă cererea a fost respinsă.

Un nou termen de judecată a fost stabilit pentru data de 4 aprilie, ora 10:00.

 

„Sincer, nu am nicio speranţă”

 

Tatăl lui Sebi, unul dintre cei doi tineri morţi, a declarat că nu are „nicio speranţă” referitor la acest proces.

„Ne bucurăm că judecătoarea a luat în considerare să schimbe încadrarea şi aşteptăm până pe 4 aprilie să vedem ce se întâmplă la un nou proces. Şi-a recunoscut faptele, pentru vechea încadrare. (…) Sincer, nu am nicio speranţă, până şi acum judecătoarea m-a văzut cu poza băiatului în mână şi a întrebat cine sunt. Am zis că sunt tatăl lui Sebi şi că l-am adus şi pe el în sală ca să îl vadă”, a spus acesta.

Amintim că, Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

„În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în dimineaţa zilei de 19.08.2023, a condus pe drumurile publice un autovehicul, sub influenţa substanţelor psihoactive, iar, la intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului. În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.I. (20 ani). De asemenea, se reţine că, după producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului”, au transmis procurorii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *