Vladimir Putin a acceptat „cu plăcere” invitația lui Kim Jong-un de a vizita Coreea de Nord

Vladimir Putin a acceptat „cu plăcere” invitația lui Kim Jong-un de a vizita Coreea de Nord

Liderul nord-coreean Kim Jong-un l-a invitat miercuri, în cadrul unei întâlniri, pe Vladimir Putin să viziteze Coreea de Nord, iar președintele rus a acceptat invitația, transmite agenția nord-coreeană KCNA, citată de agenția rusă de presă Interfax.

„La sfârșitul recepției, Kim Jong-un l-a invitat cu curtoazie pe Putin să viziteze RPDC (n.r. – Republica Populară Democrată Coreeană) când îi va conveni”, a transmis KCNA într-un comunicat.

„Putin a acceptat cu plăcere invitația și și-a confirmat voința de a continua neabătut istoria și tradiția prieteniei dintre Rusia și RPDC”, a mai notat KCNA.

Propunerea a fost făcută de Kim Jong-un în cadrul unui dineu oficial cu președintele Rusiei, miercuri, după o întâlnire a celor doi lideri la cosmodromul Vostocinîi.

În timpul întâlnirii de miercuri, numărul unu nord-coreean l-a asigurat pe Vladimir Putin că Moscova va obţine o „mare victorie” asupra duşmanilor săi, Rusia fiind angajată într-un război în Ucraina de peste un an şi jumătate, informează AFP, citată de Agerpres.

La rândul său, Putin a insistat pentru „viitoarea întărire a cooperării cu Phenianul, vorbind în faţa presei despre „perspectivele” cooperării militare cu Coreea de Nord, în pofida sancţiunilor internaţionale care vizează ţara comunistă din cauza programelor sale nuclear şi balistic în dezvoltare.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *