Vladimir Putin s-a întâlnit cu șeful AIEA, la Soci, pentru a discuta „problemele deosebit de sensibile” de la centrala nucleară din Zaporojie

Vladimir Putin s-a întâlnit cu șeful AIEA, la Soci, pentru a discuta „problemele deosebit de sensibile” de la centrala nucleară din Zaporojie

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) din cadrul ONU, Rafael Grossi, s-a întâlnit miercuri, 6 martie, cu președintele Vladimir Putin, după ce a discutat cu oficialii ruși din domeniul energiei despre siguranța de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, ocupată de trupele ruse încă de la începutul războiului, informează Reuters.

Kremlinul a publicat afirmațiile lui Putin și ale lui Grossi făcute la începutul întâlnirii de la Soci, în sudul Rusiei, dar nu a oferit detalii despre discuțiile cu ușile închise care au urmat.

Putin i-a spus lui Grossi că este pregătit să discute “probleme deosebit de sensibile și importante de pe ordinea de zi (…) și să facă totul pentru a asigura securitatea oriunde suntem într-un fel sau altul implicați în energia nucleară”, a transmis Kremlinul, într-un comunicat de presă.

La întâlnirea dintre Grossi și Putin a luat parte și șeful companiei de stat pentru energie nucleară din Rusia – Rosatom -, Alexei Likhachev.

Forțele ruse au pus mâna pe cea mai mare centrală nucleară din Europa la începutul invaziei din 2022 din Ucraina și o ocupă de atunci.

Centrala de la Zaporojie se află aproape de liniile de front, în partea din sudul Ucrainei pe care Moscova susține că a anexat-o. Toate cele șase reactoare ale sitului nuclear sunt închise, dar are nevoie de energie constantă și de o alimentare cu apă pentru a le menține răcite și a preveni o topire potențial catastrofală.

Centrala a fost avariată de un incendiu atunci când a fost ocupată de ruși în martie 2022, iar trupele ruse și ucrainene continuă să se confrunte în apropiere, acuzându-se reciproc de bombardamente în jurul facilității. AIEA a încercat să instituie un mecanism de siguranță pentru a preveni accidentele.

“Discuții tensionate”

Grossi a purtat în timpul zilei discuții cu reprezentanții Rosatom, în cadrul cărora siguranța de la centrala din Zaporojie a fost principalul subiect, a scris agenția rusă de știri RIA, citând Rosatom. De asemenea, el a purtat discuții cu ministerele apărării și de externe de la Moscova.

RIA a relatat că Grossi a spus că discuțiile au fost “tensionate”, fără a da detalii. Un purtător de cuvânt al AIEA a negat că Grossi ar fi descris discuțiile ca fiind tensionate.

Centrala de la Zaporojie și-a pierdut conexiunea la toate liniile electrice externe de opt ori în ultimele 18 luni, ceea ce a forțat-o să se bazeze pe generatoarele diesel pentru funcții esențiale, cum ar fi răcirea combustibilului din reactoarele sale.

În timp ce una dintre principalele linii electrice ale centralei funcționează în prezent, AIEA afirmă că situația de la situl nuclear rămâne precară.

Potrivit AIEA, unul dintre cele șase reactoare ale centralei trebuie să fie menținut în modul de oprire la cald pentru a produce aburul necesar pentru securitatea nucleară, inclusiv pentru procesarea deșeurilor radioactive lichide din rezervoarele de depozitare.

Kievul a afirmat anul trecut că se teme că centrala s-ar putea confrunta cu o penurie de apă necesară pentru a o menține la rece, după un barajul uriaș de la Nova Kahovka a fost aruncat în aer, în aval, ceea ce a dus la scăderea nivelului rezervorului adiacent.

Grossi a inspectat luna trecută puțurile pentru a determina dacă există suficientă apă pentru răcire și a salutat reducerea bombardamentelor în jurul sitului. Agenția rusă de știri TASS a relatat că Grossi a concluzionat că aprovizionarea cu apă este suficientă.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *