Volodimir Zelenski cere, înaintea summitului de la Vilnius, un răspuns unitar la aderarea Ucrainei la NATO: „Totul este o chestiune de voință politică”

Volodimir Zelenski cere, înaintea summitului de la Vilnius, un răspuns unitar la aderarea Ucrainei la NATO: „Totul este o chestiune de voință politică”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski îndeamnă NATO, înainte de summitul alianței care va avea loc săptămâna viitoare la Vilnius, în Lituania, să ofere un răspuns unitar la cererea de aderare a Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică, relatează CNN.

„Summitul de la Vilnius este foarte important. Dacă nu există unitate în ceea ce privește invitația tehnică pentru Ucraina de a adera la alianță, totul este o chestiune de voință politică doar pentru a găsi formularea potrivită și a invita Ucraina”, a declarat Zelenski, într-un interviu preînregistrat acordat ABC News și care a fost difuzat duminică, 9 iulie.

„Ar fi un mesaj important să spunem că NATO nu se teme de Rusia. Ucraina ar trebui să primească garanții clare de securitate cât timp nu se află în NATO. Doar în aceste condiții întâlnirea noastră ar fi semnificativă, altfel va fi vorba doar de politică”, a adăugat el.

Întrebat dacă va participa la reuniune, Zelenski nu a oferit un răspuns clar, dar a spus că nu se va deplasa acolo „de plăcere, dacă decizia a fost luată în prealabil”.

Zelenski a abordat, de asemenea, în cadrul interviului, chestiunea contraofensivei armatei sale, recunoscând că Ucraina și-ar dori ca aceasta să avanseze într-un ritm mai rapid.

„Cu toții ne dorim să se desfășoare mai repede, deoarece fiecare zi înseamnă noi pierderi de ucraineni”, a declarat Zelenski, adăugând că forțele Kievului „avansează” și „nu sunt blocate într-un loc”.

Președintele ucrainean a mai declarat pentru ABC că avioanele F-16 și orice alt echipament de care Ucraina are nevoie „ne vor da posibilitatea de a avansa mai repede, de a salva mai multe vieți, de a ne menține pe poziții pentru mai mult timp”.

„Unele arme care ne-au fost furnizate de aliații noștri ne ajută să salvăm vieți și apreciez acest lucru. Bineînțeles că tărăgănarea (livrării lor, n.r.) va duce la mai multe vieți pierdute”, a precizat Zelenski.

Într-un interviu acordat CNN și difuzat duminică, președintele american Joe Biden a spus că Ucraina nu este încă pregătită pentru aderarea la NATO, iar războiul trebuie să se încheie înainte ca alianța să ia în considerare primirea Kievului în rândurile sale.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *