Volodimir Zelenski, vizită în România – Discuții cruciale cu Iohannis – Care este adevărata miză a venirii președintelui ucrainean

Volodimir Zelenski, vizită în România – Discuții cruciale cu Iohannis – Care este adevărata miză a venirii președintelui ucrainean

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, face, marţi, prima sa vizită oficială în România, urmând a fi primit de preşedintele Klaus Iohannis, de premierul Marcel Ciolacu. Totodată, el se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi va susţine un discurs în plenul comun.

Volodimir Zelenski va fi primit, la ora 13.00, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis, cei doi urmând să aibă convorbiri tete-a-tete şi discuţii oficiale. Ulterior, cei doi şefi de stat vor face declaraţii de presă comune.

Preşedintele Ucrainei se va întâlni cu preşedinţii celor două Camere ale Legislativului, Alfred Simonis şi Nicolae Ciucă. Un plen reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului are loc, marţi, de la ora 14.00, iar de la ora 16.30 Zelenski va ţine un discurs.

Potrivit unor surse, preşedintele Ucrainei ar putea să depună o coroană şi la Monumentul Eroilor din Parcul Carol.

De la ora 17.40, Zelenski va fi primit, la Palatul Victoria, de premierul Marcel Ciolacu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *