Wizz Air a anunțat că anulează mai multe zboruri în următoarele zile. Ce pot face pasagerii afectați

Wizz Air a anunțat că anulează mai multe zboruri în următoarele zile. Ce pot face pasagerii afectați

Operatorul aerian low-cost Wizz Air a anunţat anularea unor zboruri pentru a putea face verificarea în avans a unor motoare GTF, solicitate de compania Pratt & Whitney, notează Agerpres. Clienții afectați de decizia companiei aeriene pot alege o cursă alternativă sau rambursarea călătoriei.

„Wizz Air anunţă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinaţii”, se precizează în comunicat.

În acest context, compania a precizat că pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

Conform sursei citate, în cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, pasagerilor le este recomandat să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare.

Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

„Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, menţionează sursa citată.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *