YouTuberul Elvish Yadav a fost arestat pentru că ar fi furnizat venin de șarpe ca drog la petreceri. Val de acuzații pe numele influencerului

YouTuberul Elvish Yadav a fost arestat pentru că ar fi furnizat venin de șarpe ca drog la petreceri. Val de acuzații pe numele influencerului

Influencerul (captură foto), care are 15 milioane de abonați pe YouTube, a fost reținut în temeiul Legii privind viața sălbatică, potrivit postului de televiziune indian NDTV. Totul, după ce autoritățile au efectuat percheziții la o petrecere la care a participat acesta, în noiembrie 2023, existând suspiciunea că veninul de șarpe era folosit ca drog de către petrecăreți.

Poliția a lansat o anchetă și a interogat cinci persoane suspectate de contrabandă cu șerpi, care l-au indicat pe Yadav drept presupusul organizator al petrecerilor, dar și cel care ar fi furnizat veninul de șarpe.

Yadav, care a câștigat o versiune indiană a reality-shlow-ului Big Brother, Bigg Boss OTT, a negat toate acuzațiile, potrivit presei din India, titrează Sky News. El a declarat că va coopera pe deplin cu poliția.

Între timp, nouă șerpi, inclusiv cobre, au fost recuperați de la petrecere împreună cu 20 ml de venin de șarpe.

Yadav a fost plasat în arest preventiv pentru 14 zile în custodie judiciară, la patru luni după ce a fost interogat pentru prima dată, a relatat Times of India.

Cazul a ieșit la iveală după o plângere a organizației pentru protecția animalelor People For Animals, care susținea că Yadav și alte persoane filmau videoclipuri cu șerpi și venin de șarpe, potrivit India Today.

Potrivit unui articol de cercetare din 2022, publicat în Journal of Forensic and Legal Medicine, au existat preocupări cu privire la utilizarea veninului de șarpe ca drog.

“Utilizarea veninului de șarpe este des întâlnită la petrecerile rave”, se arată în studiu, menționând 13 cazuri de utilizare a veninului de șarpe ca substanță recreativă în India, relatează stiripesurse.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *