15 martie, Ziua mondială a somnului: “reguli de igienă” pentru a dormi ca un bebeluș

15 martie, Ziua mondială a somnului: “reguli de igienă” pentru a dormi ca un bebeluș

Ziua mondială a somnului este promovată de Societatea Mondială a Somnului, organizaţie apărută în 2016 ca urmare a fuziunii dintre Federaţia Mondială a Somnului şi Asociaţia Mondială a Medicinii Somnului.

Pentru ediţia din 2024, organizatorii au propus tema “Echitatea somnului pentru sănătate globală” (Sleep Equity for Global Health), arată worldsleepday.org. Deşi somnul este esenţial pentru sănătate, există diferenţe considerabile între diverse grupuri şi comunităţi de oameni în privinţa posibilităţii de a obţine un somn suficient şi odihnitor. Aceste diferenţe nu au cauze biologice, ci sociale.

Potrivit project-sleep.com, persoanele care aparţin unor minorităţi ce sunt stigmatizate în anumite părţi ale lumii, precum cele etnice, religioase, sexuale, persoanele suferinde de anumite boli sau cu dizabilităţi, sunt predispuse la tulburări de somn. Această problemă apare şi în cazul persoanelor neurodivergente sau a celor care trăiesc sub sau la limita sărăciei. Persoanele care aparţin acestor categorii rareori beneficiază de ajutor de specialitate adecvat pentru rezolvarea acestei probleme ce le poate deteriora grav sănătatea.

Conform psihologului Michael Grandner, directorul Programului de Cercetare a Somnului şi Sănătăţii din cadrul Universităţii din Arizona, “somnul nu este doar un proces biologic, ci unul care are loc în contextul lumii în care trăim”, scrie agerpres.ro.

Reguli pentru un somn ca la carte: cum să te odihnești corect

Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti a publicat, pe site-ul marius-nasta.ro, un număr de 12 reguli de igienă a somnului.

Printre recomandările făcute, se numără: fixaţi-vă ora de culcare şi cea de trezire; dacă v-aţi obişnui să dormiţi în timpul zilei, nu depăşiţi 45 de minute de somn; evitaţi alcoolul cu patru ore înainte de culcare; evitaţi mâncarea grea, condimentată sau prea dulce cu patru ore înainte de culcare; faceţi mişcare zilnic, dar nu chiar înainte de culcare; blocaţi toate sunetele care vă pot distrage de la somn şi eliminaţi sursele de lumină pe cât posibil; dacă nu adormiţi în primele 30 de minute, părăsiţi dormitorul pentru o altă activitate şi reveniţi doar în momentul în care simţiţi că vă este somn.

Un somn bun este definit de trei factori: durată, care trebuie să îi permită persoanei să se odihnească suficient în timpul somnului şi să fie alertă a doua zi; continuitate, adică somn neîntrerupt; profunzime, altfel încât să înlesnească refacerea fizică şi psihică.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *