21 de medici urgentiști de la Spitalul Județean Brașov au decis să renunțe la gărzi! Timpul de așteptare la Camera de gardă, în creștere

21 de medici urgentiști de la Spitalul Județean Brașov au decis să renunțe la gărzi! Timpul de așteptare la Camera de gardă, în creștere

„În data de 17 august un colectiv de peste 180 de colegi din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Braşov de pe secţia UPU SMURD,colectiv format din medici, asistenţi, brancardieri, infirmiere, au dat un semnal de alarmă asupra faptului că li s-au redus veniturile salariale ale contractului de muncă de bază, şi asupra faptului că gărzile se plătesc la nivelul anului 2018.

În urma discuţiei cu aceştia le-am explicat că a reintrat în vigoare pe data de 1 iulie articolul 25 din Legea Salarizării, 153/2017 care spune că, pentru că bugetul ordonatorului principal de credite depăşeşte 30%, adică, Consiliul Judeţean având mai multe spitale în subordine, şi alte instituţii, suntem nevoiţi să reducem valoarea sporurilor la minimum. În cazul UPU se referă de la 75% cât aveau ei, la 55%. Dar acesta se aplică doar la salariul de bază.

Şi atunci ei au spus că vor să tragă un semnal de alarmă, că nu sunt de acord pentru că munca este mult mai mare, este un volum enorm de muncă, stres, stau cu orele în picioare şi întotdeauna în stare de alertă şi vor să tragă un semnal de alarmă, joia trecută au spus că se gândesc să-şi dea demisia din contractele de gărzi.

Aceste contracte de gărzi au rolul de a suplimenta odată personalul în perioadele de vârf, şi de a regla orele în care ei stau peste program, cum ar veni, deoarece lucrează câte 7 ore pe zi,pe ture. Şi atunci când sunt perioade în care se stă mai mult, pentru a le regla şi a nu fi ore suplimentare care se vor da doar pe libere şi aşa mai departe, conform legislaţiei, ceea ce este o problemă în sistemul medical, că nu poţi să le asiguri că ai o întrerupere de activitate, se folosesc aceste contracte cu timp parţial ca şi gardă”, a declarat managerul interimar al spitalului Emil Mailat, potrivit Ziare.com.

Potrivit managerului unității medicale, odată cu renunţarea medicilor la contractele cu timp parţial de gardă, oamenii care nu vin cu urgenţe vor avea de aşteptat un timp mai îndelungat până să fie consultaţi la UPU.

Suplimentarea medicilor în gardă în perioadele în care există un volum foarte mare de pacienţi care vin spre UPU, va fi foarte greu de făcut, astfel încât managerul ia în calcul să aducă specialişti din alte spitale.

„Vorbim despre 21 de oameni din 28, medici primari şi medici specialişti, care fac contracte cu timp parţial gărzi. (…) este un semnal de alarmă, din păcate ca şi manager nu am multe posibilităţi, bineînţeles că vom începe să căutăm alte persoane care îndeplinesc condiţiile pentru a se angaja în contracte de gărzi, vom face acest head hunting pe unde se poate, aia este clar, dar în mare parte nu am multe pârghii prin care să pot să corectez”, a mai spus Emil Mailat.

Acesta speră ca cei 21 de medici să revină la modul de lucru de dinainte, precizând că greul va fi dus tot de către ei.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov este o unitate sanitară cu în jur de 80.000 de prezentări la UPU, în 2022, iar la nivel de spital clinic judeţean am avut 28.000 de internări din care undeva la 16.000 au fost prin UPU.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *