6.000 de euro ca să fii asistent medical în Neamț. Cum a motivat managerul de la Ambulanță șpaga pe care o ținea în trei borsete: „Era o tradiție”

6.000 de euro ca să fii asistent medical în Neamț. Cum a motivat managerul de la Ambulanță șpaga pe care o ținea în trei borsete: „Era o tradiție”

Dan Dorin Morenciu, fostul manager al Serviciului de Ambulanță Neamț, a fost condamnat joi de Tribunalul Bacău la 4 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru luare de mită. Morenciu a recunoscut că a primit 82.000 de euro mită de la asistentele și ambulanțierii angajați în timpul pandemiei care doreau să ocupe posturile definitiv. „Era o tradiție”, a motivat managerul în fața instanței. Alți 15 inculpați au fost condamnați în dosar, inclusiv cei care au dat mita. Decizia nu este definitivă. 

La jumătatea lunii decembrie, un alt scandal de corupție a zguduit spitalul din Botoșani. Zece angajați, în frunte cu fostul manager, au fost arestați pentru că au primit mită în schimbul trucării concursurilor de angajare. Acolo, „prețul” pentru un post de asistent medical ajungea până la 15.000 de euro, potrivit DNA.
Anul trecut, la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț, managerul a cerut 10.000 de euro pentru un post de asistent și 5.000 de euro pentru unul de ambulanțier.

Pentru un medic primar care lucrează la Ambulanța Neamț, salariul de bază este de aproape 10.000 de lei net, la care se adaugă diferite sporuri, iar un asistent medical primește 3.400 de lei în mână, la care se adaugă sporuri care pot ajunge și să dubleze această sumă, potrivit informațiilor făcute publice de instituția nemțeană. 

Potrivit sindicatului Sanitas, România are un deficit de personal medical de aproape 20%. 

„Nu mai eram nevoită să plec la muncă în străinătate”

Dan Dorin Morenciu, fost manager interimar al Serviciului de Ambulanță Neamț, a fost arestat preventiv în mai, anul trecut, după ce a fost prins în flagrant delict cu o borsetă plină cu bani. În urma perchezițiilor, procurorii DNA aveau să găsească în mașină și acasă la Morenciu 82.000 de euro. Banii, pitiți în trei borsete, erau primiți de la cei care doreau să ocupe un post de asistent medical sau de ambulanțier în cadrul SAJ Neamț.

Dan Dorin Morenciu, fost manager interimar al Serviciului de Ambulanță Neamț. Foto: newsallert.ro

DNA s-a autosesizat în acest caz, pe fondul zvonurilor care se răspândiseră pe plan local. În perioada 10-18 mai 2020, la Piatra Neamț, s-au desfășurat concursuri pentru ocuparea a 22 de posturi de asistent medical și ambulanțier. Posturile erau ocupate de personalul angajat, pe perioadă determinată, în timpul pandemiei, iar cine promova concursul urma să fie fixat definitiv pe post. 

Miza ocupării unui post în sistem public a fost uriașă, după cum aveau să declare angajații la audieri. „Era un loc de muncă sigur”, „Nu mai eram nevoită să plec la muncă în străinătate”, „Eram cea care întreținea familia, soțul având un salariu foarte mic”, au fost doar câteva dintre motivele invocate, la audieri, de angajații care au dat mită la angajare.

Managerul SAJ Neamț, în complicitate cu liderul de sindicat, Gladior Andronache, care ar fi trebuit să vegheze la corectitudinea concursului, plus asistentele șefe Luminița Rozoschi de la Piatra Neamț și Elena Preda de la Târgu Neamț, au profitat de situație, solicitând bani de la angajații care voiau să rămână în sistem. 

Gladior Andronache. Foto: mesagerulneamt.ro

Potrivit DNA, Morenciu i-ar fi amenințat în mod direct pe cei care voiau să ocupe posturile că nu vor promova concursul oricât de pregătiți ar fi fost. Tariful stabilit de manager a fost de 10.000 de euro pentru un post de asistent medical și 5.000 de euro pentru unul de șofer de ambulanță.

Cum își împărțeau banii

Asistenta-șefă de la Târgu Neamț le-a declarat procurorilor că i s-a părut prea mare suma cerută ca mită, știind că mulți dintre angajații temporar aveau o situație materială precară. Astfel, aceasta a stabilit ca tarif „rezonabil” suma de 6.000 de euro, din care 5.000 de euro mergea la manager, iar 1.000 de euro îi rămâneau ei. 

Asistenta șefă, Elena Preda, de la Târgu Neamț. Foto: mesageruldeneamt.ro

6.000 de euro înseamnă salariul pe 9 luni al unui asistent medical 

Puși sub acuzare pentru luare de mită, managerul Ambulanței Neamț a recunoscut faptele. La fel și subalternii săi. Angajații care au dat mită pentru a ocupa postul au fost inculpați și ei în dosar pentru dare de mită. Opt dintre inculpați, printre care liderul de sindicat și asistenta-șefă Luminița Maria Rozoschi, au semnat acorduri de recunoaștere a vinovăției, primind condamnări cu suspendare.

Alți 15 inculpați au fost trimiși în judecată, alături de managerul Morenciu. Puși în fața probelor evidente, cu toții au ales să fie judecați prin procedura simplificată, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.

Interceptările din dosar arătau cum cele două asistente șefe regretau că au scăzut cuantumul mitei de la 10.000 de euro la 6.000 de euro. Ele erau nemulțumite de pregătirea foarte slabă a candidaților și s-au considerat persiflate de către aceștia în ziua examenului. Știind că au posturile asigurate, cei mai mulți dintre candidați nu au scris nimic pe foaia de concurs sau au bifat răspunsuri la întâmplare și au părăsit sala de examen cu mult înainte de încheierea probei.

Iată un scurt extras din interceptările procurorilor:

Elena Preda: Ai mei s-o descurcat vre-oleacă, fată? Luminița Maria Rozoschi: Nu, nu, nu, foarte slab! Nimica n-o învățat! Nimica, nimica n-o învățat, s-o bazat că… da’ să vezi tu ce ședință le…  I-am trecut cu 6, i-am trecut, îți dai seama, asta era nervoasă…, o făcut 7 întrebări, fă, din 50. 7 întrebări!? 7 întrebări!? Da’ dă-i în morții mamii lor…

Asistenta șefă Luminița Rozoschi, de la Piatra Neamț. Foto: mesageruldeneamt.ro

După ce se plânge de nepregătirea candidaților și atitudinea acestora determinată de siguranța că vor promova examenul și situația în care a fost pusă, de a completa lucrările pentru a putea acorda notă de trecere, asistenta-șefă Luminița Maria Rozoschi a răbufnit către colega sa, Elena Preda, de la Târgu Neamț: „Nu am mai zis nimica, nu am mai zis nimica, știi cum, deci îmi tremură stomacul în mine, îmi tremură pentru că am fost proaste de-o viață, am fost proaste, în Dumnezeul mamii lor că trebuiau luate 10.000 trebuia luat, 10.000! Trebuia luat, mâncați-aș gura ta, pentru ceea ce am făcut noi. (…) 10.000, 10.000 trebuia luat, mâncați-aș gura ta, nu vii tu și-mi rânjești, te ridici… (…) Te ridici, te ridici după o oră, nici n-o stat o oră, n-o stat, fată, o oră n-o stat”.

Managerul a pus totul pe seama asistentei-șefe și a tradiției

Dan Morenciu a recunoscut acuzațiile aduse împotriva sa, însă a motivat că inițiativa ar fi avut-o asistenta-șefă de la Târgu Neamț și nu el. Morenciu a declarat că în perioada înscrierilor candidaților la concurs a fost invitat la substația din Târgu Neamț, unde asistenta-șefă i-a spus că își dorește să promoveze concursul toți angajații în perioada pandemiei, cu excepția unui ambulanțier pe care nu îl agrea. „Nu merită să rămână pe acel post”, i-a spus asistenta despre angajatul temporar, căzut în dizgrație. 

„Mi-a spus numele acelui candidat, dar nu mi-l amintesc. Răspunsul meu a fost să ia legătura cu Rozoschi Maria Luminița și să stabilească candidați care urmau să promoveze examenul. În cadrul aceleiași discuții am vorbit cu Preda Elena și despre respectarea tradiției, lăsând de înțeles că sunt de acord să se continue așa, însă replica acesteia a fost că suma de 10.000 de euro pe care ar fi trebuit să o dea fiecare candidat ar fi fost prea mare. Mi-a spus că i se pare mare chiar și suma de 7.000 de euro. Eu i-am spus să strângă ce sume dorește ea de la candidați. Aceasta a spus că se va ocupa de strângerea banilor de la candidați. Nu știu ce sume au fost strânse, dar cred că aceasta a colectat sume superioare celei pe care mi-a remis-o”, a declarat Dan Morenciu la audieri.

Cuantumul mitei, indicat pe degete

Puși sub acuzare pentru luare de mită, asistentele și șoferii de ambulanță care și-au cumpărat postul au recunoscut și ei faptele, detaliind întregul mecanism. 

„După ce ne-am înscris, la scurt timp, colegul meu, m-a contactat telefonic spunându-mi să merg la sediul substației pentru că vrea doamna Preda Elena să vorbească cu mine. M-am conformat și ajungând în biroul acesteia sus-numita mi-a spus că a aflat că m-am înscris la examen, însă a precizat că oricât de pregătit ai fi, dacă nu dai bani nu ai nicio șansă să promovezi examenul. Legat de cuantumul sumei pretinse, doamna Elena Preda mi-a indicat cu ajutorul degetelor de la mâini cifra 6, cifra 5, pe de-o parte și cifra 1 pe de altă parte, spunându-mi totodată în șoaptă că 5.000 de euro sunt pentru domnul Morenciu Dan Dorin, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț și 1.000 de euro pentru doamna Luminița Rozoschi. Întrucât mi-am dorit foarte mult să lucrez în acest domeniu, îndrăgindu-l încă din timpul facultății, am dat din cap afirmativ în sensul că sunt de acord să remit suma de bani, fără să îmi dau seama însă de consecințe”, a declarat una dintre asistente la audieri.

Închisoare pentru fostul manager

Joi, Tribunalul Bacău, acolo unde s-a judecat dosarul după strămutarea de la Neamț, a pronunțat sentința în acest caz. Raportat la probele din dosar, instanța a apreciat că se impune o pedeapsă exemplară managerului, pentru a descuraja fenomenul corupției, chiar dacă acesta a uzat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Judecătorul i-a stabilit o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și a dispus, totodată, confiscarea celor 82.000 de euro primiți cu titlu de mită. 

„Inculpatul Morenciu Dan Dorin nu pare a conștientiza gravitatea ridicată a infracțiunii comise, arătând în mai multe rânduri că, la nivelul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, primirea unor sume de bani cu ocazia desfășurării unor concursuri sau examene era o «tradiție», aspect ce relevă și faptul că săvârșirea unor infracțiuni de corupție a căpătat deja un aspect de continuitate, dar și de notorietate pentru persoanele care activează în cadrul acestei instituții. Totodată, nu poate fi ignorată nici împrejurarea că inculpatul a condiționat în mod explicit promovarea concursului de remiterea sumelor de bani cu titlu de mită, indicându-le candidaților că nu vor putea promova, dacă nu dau sumele solicitate, indiferent de nivelul lor de pregătire”, a motivat judecătorul.

Toți ceilalți inculpați din dosar au primit pedepse cu suspendare și li s-a interzis dreptul de a mai ocupa funcții publice timp de doi ani. Hotărârea Tribunalului Bacău nu este definitivă. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *