A fost pusă să dea Bacul desculță din cauza înscrisurilor de pe adidași. Elevii de la Colegiul „Șincai” cărora li s-au anulat lucrările povestesc prin ce au trecut

Zeci de lucrări ale absolvenților de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” care au susținut luni proba la Limba Română la Bacalaureat au fost anulate fie pentru că un cuvânt din titlu a fost scris mai jos, fie pentru că tinerii au început să rezolve cerințele pe prima pagină. Unii au fost nevoiți să rescrie tot după mai bine de o oră de la începerea probei, fără să li se acorde timp suplimentar. Una dintre candidate e hotărâtă să depună plângere.

O altă elevă a fost pusă să-și dea încălțările jos pentru că pe ele era un înscris în engleză și a scris lucrarea la Română desculță.

Între timp, ministrul educației a anunțat, într-o conferință de presă, că este deja o anchetă în curs. Ligia Deca a spus că este „un prim semnal” faptul că profesorii supraveghetori nu le-au oferit timp suplimentar copiilor ale căror lucrări le-au anulat.

Puși să rescrie pagini întregi de eseu

„Mi s-a părut că atitudinea președintelui comisiei a fost «eu sunt adult, tu ești copil, tu n-ai voie să vorbești»”, spune Ioana, la ieșirea de la examenul de marți, despre responsabilul probei la Limba Română de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”.

Ioana este hotărâtă să depună plângere împotriva profesorilor din comisia de supraveghere

Ioana se află printre absolvenții colegiului care au fost nevoiți, ieri, să-și rescrie lucrarea de examen, la Română. Și nu o cerință. Ci întregul eseu de patru pagini, pe care apucase să-l scrie în momentul în care pe foaia ei de examen a fost pusă ștampila „anulat”, la aproape o oră și jumătate de la începerea probei. La final, profesorii nu au acordat timp suplimentar, așa cum era procedura.

„Eu am fost pregătită din toate punctele de vedere, dar un copil mai sensibil cum ar fi reacționat atunci? Nu este normal ce s-a întâmplat”, a mai spus Ioana.

De ce au fost anulate lucrările

În situația Ioanei sunt câteva zeci de candidați de la „Șincai”. Problema cu care s-au confruntat foștii elevi a fost semnalată pe Facebook de două profesoare.

„N-ar fi fost o problemă anularea lucrărilor dacă acest lucru nu s-ar fi întâmplat după O ORĂ, sau mai mult, de la începerea probei, adică după ce copiii umpluseră 3-4 pagini cu redactarea lucrării. Au fost nevoiți să rescrie lucrarea, fără timp suplimentar, lucru care a condus la diminuarea timpului la jumătate”, a sesizat pe Facebook Silvia Mușătoiu.

Profesoara Alexandra Chirea a remarcat și ea că tinerii au fost tratați din start „ca niște infractori” de către o comisie „plină de zel, care anulează lucrări din motive absurde”.

Motivul anulării lucrărilor? Copiii au scris prepoziția „de” din titlul „EXAMEN DE BACALAUREAT” un rând mai jos și numele probei nu se încadra, astfel, ca în foaia de model de la inspectorat, spun cele două profesoare și mai mulți elevi cu care a discutat Libertatea.

Alte lucrări de examen, spun tinerii, au fost anulate chiar înainte să vină subiectele, pentru că fie au scris „examenul de Bacalaureat”, articulat, în loc de „examen”, fie au început să rezolve cerințele pe prima pagină, unde este pătratul negru cu numele și liceul, cu toate că metodologia de examen nu interzice asta.

Absolvenții de la „Șincai” au dat Bacul la Matematică și la Istorie

„Și astăzi, la matematică, ni s-a scris pe tablă «examenul»”, spune Lavinia, o altă absolventă, ridicând din mâini a confuzie.

„A fost un exces de zel”

În unele săli de examen, profesorii supraveghetori le-au spus explicit că trebuie să scrie într-un anume fel titlul de pe foaia de examen – ce cuvinte să fie pe primul rând, ce cuvinte să fie pe al doilea. În altele, cadrele au scris pe tablă cu litere de mână, copiii au copiat întocmai, apoi le-au fost anulate fișele pentru că nu au folosit litere de tipar, au povestit mai mulți absolvenți din „Șincai” pentru Libertatea.

Mai mulți profesori consultați de ziar descriu ce s-a întâmplat la Română ca fiind un „exces de zel”, pentru că problema a fost pusă într-un mod „absurd”. Nu contează unde este scrisă prepoziția din titlu, numele probei, sau câte cuvinte sunt trecute pe un rând – nu este considerat semn la corectare pentru că depinde de cât de mic sau mare este scrisul fiecăruia. Ceea ce contează este să fie umplute exact două rânduri, au explicat cadrele.

Pusă să dea examenul desculță din cauza mărcii încălțărilor

O altă fată a fost pusă să se descalțe de cum a intrat în sala de examen pentru că încălțările pe care le purta au pe partea din față o etichetă cu un mesaj în limba engleză, acesta fiind, de fapt, modelul sneakerșilor marca Off-White. Mesajul era: „Defining the grey area between black and white as the color Off-White” („Definim zona gri dintre negru și alb drept culoarea Off-White”, n.r.)

„Mi-au zis: «ce e cu adidașii ăștia?». Și m-au pus să aleg: ori mă descalț, ori plec acasă. Și normal că am preferat să stau desculță ca să pot da examenul”, a povestit tânăra pentru Libertatea. Nici nu vrea să se mai gândească la asta, vrea doar să treacă cu bine Bacalaureatul și să uite tot, spune.

Dincolo de incidentele de la proba de la Limba Română, candidații au fost până acum mulțumiți de subiecte și spun că au fost ușoare

Absolvenții se plâng și de modul în care au fost tratați, cu „o atitudine arogantă”, în special din partea președintelui comisiei, dar și din partea unor alți profesori supraveghetori. 

Andra, care a dat astăzi proba a doua la matematică, spune că președintele de comisie le-a luat luni lucrările din față fără să le dea nicio explicație. Astăzi, la probele de profil, „au fost toți supraveghetorii mult mai atenți”.

„A scris pe ele «anulat» și atât. În sala noastră a venit să verifice mai pe la început, ăsta a fost norocul, că nu am apucat să scriem foarte mult ca să rescriem pagini întregi apoi”, povestește Andra despre ce a pățit la prima probă.

Nu a răspuns nimeni la TelVerde

Conform surselor Libertatea, președintele de comisie este un profesor de religie de la un alt liceu din Capitală. Copiii simt că a fost mai mult decât un simplu exces de zel din partea lui. Ei cred că a fost mai degrabă o răzbunare pentru că la începutul anului, foarte multe clase nu au vrut să facă ora de Religie cu colegul său de catedră, care predă acum acolo.

„Din ce am numărat eu până acum, sunt cel puțin 30 de lucrări anulate. Eu astăzi m-am bucurat doar că nu mi-a mai anulat nimeni lucrarea”, spune Ioana.

Ar fi vorba de 60-70 de lucrări, potrivit Edupedu.

După examenul la Română de luni, ea și colegii ei au încercat să sune de mai multe ori la numărul de telefon pus la dispoziție de Inspectoratul Școlar pentru sesizarea neregulilor. Nu le-a răspuns nimeni, afirmă.

Ioana e hotărâtă să facă plângere. „Foarte bine că ministerul face anchetă, dar merg cu ei (comisia care a anulat lucrările, n.r.) în instanță, dacă e nevoie. Am fost discriminați”, a spus ea.

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *