Accident grav, în Bacău: un tren cu zeci de căltori a lovit în plin o mașină. Doi tineri, soț și soție, au murit

Accident grav, în Bacău: un tren cu zeci de căltori a lovit în plin o mașină. Doi tineri, soț și soție, au murit

Accidentul a avut loc vineri seara. Mașina a fost lovită de un tren de călători.  

„În urma accidentului au rezultat două victime încarcerate. Acestea au fost descarcerate de echipajele de intervenţie, fiind predate echipajelor SAJ inconştiente, cu multiple traumatisme”, a declarat, inițial, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, Ema Tereş.

Cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean au încercat să resusciteze victimele

Din păcate, cele două persoane au murit.

„A fost declarat decesul a două persoane, una de sex feminin în vârstă de 26 ani şi una de sex masculin în vârstă de 28 ani”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

În tren se aflau circa 30 de călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit primelor informații, la volan se afla tânăra de 26 de ani. Aceasta ar fi încercat să traverseze calea ferată fără să se asigure.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *