Acord provizoriu la nivelul UE pentru prelungirea importurilor agricole din Ucraina fără taxe vamale. Până când este valabilă suspendarea

Acord provizoriu la nivelul UE pentru prelungirea importurilor agricole din Ucraina fără taxe vamale. Până când este valabilă suspendarea

Uniunea Europeană prelungește suspendarea temporară a taxelor de import pentru exporturile agricole din Ucraina către blocul comunitar până la 5 iunie 2025, conform unui acord provizoriu la care au ajuns Parlamentul și Consiliul, se precizează într-un comunicat al Legislativului european, relatează France 24 și agenția Reuters, citată de News.ro.

„Comisia poate acționa rapid și impune orice măsuri pe care le consideră necesare în cazul în care piața UE sau piețele uneia sau mai multor țări din UE sunt afectate în mod semnificativ de importurile ucrainene”, se precizează în comunicatul Parlamentului European.

Acordul prevede „o frână de urgență pentru produsele agricole deosebit de sensibile, și anume păsările de curte, ouăle și zahărul”, precum și „extinderea acestei liste pentru a include ovăzul, porumbul, crupele și mierea”. Comisia a promis măsuri și dacă se va înregistra o creștere bruscă a importurilor de grâu din Ucraina.

Astfel, există posibilitatea de a impune tarife dacă importurile vor depăşi nivelurile medii din 2022 şi 2023.

„Negociatorii PE s-au asigurat că Comisia va acționa mai rapid – în termen de 14 zile în loc de 21 de zile – dacă se vor atinge nivelurile de declanșare a măsurilor de salvgardare automată”, mai transmite Legislativul UE.

Uniunea Europeană a renunțat la tarifele pentru importurile ucrainene, încercând să sprijine economia acesteia după invazia declanșată de Rusia în februarie 2022.

Situația îi nemulțumește pe fermierii din blocul comunitar, care acuză importurile mai ieftine din Ucraina și că producătorii din această țară nu sunt obligați să respecte regulile stricte ale UE.

Proteste ale agricultorilor europeni au avut loc în ultimele luni în mai multe state ale UE.

Contestând importurile ucrainene, fermierii din Polonia au blocat punctele de control din această țară, iar săptămâna aceasta și-au extins protestele la granița de vest cu Germania.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *