Actrița americană Suzanne Somers a murit la vârsta de 76 de ani, după o recidivă a cancerului la sân. Serialele TV care i-au marcat cariera

Actrița americană Suzanne Somers a murit la vârsta de 76 de ani, după o recidivă a cancerului la sân. Serialele TV care i-au marcat cariera

Actriţa americană Suzanne Somers, cunoscută pentru rolurile din serialele de televiziune „Three’s Company” şi „Step by Step”, a murit duminică, 15 octombrie, la casa sa din Palm Springs, California, potrivit unui comunicat al purtătorului ei de cuvânt, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Actrița avea 76 de ani.

„Suzanne Somers s-a stins în pace, în locuinţa ei, în dimineaţa zilei de 15 octombrie”, a anunţat într-un comunicat purtătorul ei de cuvânt, R. Couri Hay.

El a precizat că aceasta i-a avut alături „pe soţul ei iubitor, Alan, pe fiul ei, Bruce” și alți membri ai familiei apropiate”.

„Familia ei se reunise pentru a-i celebra cea de-a 77 aniversare, pe 16 octombrie. În schimb, îi vor celebra viaţa extraordinară, mulţumindu-le milioanelor de fani şi admiratori de pe reţelele de socializare care au iubit-o atât de mult”, a transmis R. Couri Hay în același comunicat.

Actriţa americană a murit în locuinţa ei din Palm Springs, California, scrie The New York Times.

Suzanne Somers a aflat în vara acestui an despre o recidivă a cancerului la sân

Suzanne Somers, care a devenit celebră interpretând personajul Chrissy Snow din popularul serial al anilor 70′, „Three’s Company’”, a fost diagnosticată cu cancer la sân în anul 2000, iar la sfârşitul lunii iulie a anunţat că boala a recidivat.

„Am avut cancer la sân în urmă cu două decenii, iar din când în când, apare din nou, iar eu continui să-l înving. Nu e un teritoriu nou pentru mine, ştiu cum să-mi pun echipamentul de luptă, sunt o luptătoare”, a scris actriţa într-un mesaj publicat pe Instagram pe 31 iulie.

De asemenea, ea a interpretat şi personajul Carol Foster Lambert într-un alt popular serial de televiziune, „Step by Step”, între anii 1991 şi 1998.

În plus faţă de apariţiile sale în seriale TV şi în filme, Suzanne Somers era cunoscută şi în calitate de autoare a numeroase cărţi despre sănătate şi nutriţie, precum şi pentru promovarea unor produse din domeniul fitnessului.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *