Alte opt aeroporturi din Franţa au fost evacuate din cauza unor noi amenințări cu bombă

Alte opt aeroporturi din Franţa au fost evacuate din cauza unor noi amenințări cu bombă

Paisprezece aeroporturi franceze au primit în cursul dimineții de joi, 19 octombrie, noi ameninţări cu atentate şi „cel puţin opt aeroporturi” au procedat la evacuări în urma acestor alerte cu bombă, relatează AFP citând o sursă apropiată acestui dosar, potrivit Agerpres.

Miercuri, majoritatea marilor aeroporturi franceze, cu excepţia celor două din Paris, au fost evacuate temporar după primirea de ameninţări, ceea ce a condus la anularea a 130 de zboruri şi la nenumărate întârzieri.

Aceste alerte se înmulțesc de câteva zile în Franţa, în special după atacul soldat cu moartea profesorului Dominique Bernard la Arras, în nordul ţării.

Evacuările de joi au vizat aeroporturile din Brest, Carcassonne, Rennes, Tarbes, Bordeaux-Mérignac, Béziers, Montpellier şi Nantes.

Direcţia generală a aviaţiei civile (DGAC) a confirmat pentru AFP că „mai multe aeroporturi naţionale, printre care cel din Nantes, au primit în această dimineaţă ameninţări de atentat”, fără a putea oferi cifre sau nume, situaţia fiind fluctuantă.

Aeroportul din Lille a anunțat la finalul dimineţii pe platforma de socializare X că a procedat la o „evacuare în urma unei alerte cu bombă”, după care o jumătate de oră mai târziu a semnalat „încetarea alertei” şi „redeschiderea graduală a aeroportului”.

„Aeroportul din Nantes a făcut din nou obiectul unei ameninţări de alertă cu bombă în această dimineaţă, la fel ca alte aeroporturi franceze. În acord cu serviciile de stat, aerogara este evacuată pentru a proceda la controalele necesare”, au precizat reprezentanții aeroportului, pentru agenția franceză de presă.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *