Ambasada SUA din Israel și-a evacuat o parte din personal, dar rămâne deschisă

Ambasada SUA din Israel și-a evacuat o parte din personal, dar rămâne deschisă

Departamentul de Stat al SUA a autorizat plecarea din Israel a membrilor familiilor diplomaților săi și a lucrătorilor neesențiali, pe fondul luptelor cu militanții palestinieni din Fâșia Gaza, dar a precizat că ambasada va rămâne deschisă, relatează sâmbătă, 14 octombrie, The Times of Israel.

“Departamentul de Stat nu are o prioritate mai mare decât siguranța și securitatea cetățenilor americani din străinătate, inclusiv a personalului guvernamental american care lucrează acolo”, a declarat un purtător de cuvânt al ambasadei SUA în Israel.

“Ambasada rămâne deschisă. Rămânem angajați diplomatic la cele mai înalte niveluri și acest lucru va continua”, a precizat purtătorul de cuvânt.

De asemenea, Departamentul de Stat i-a sfătuiește pe americanii care aveau o călătorie programată spre Israel să o amâne, din cauza riscului de “atacuri teroriste”.

SUA au trimis un portavion, nave de război şi mai multe avioane de luptă în estul Mediteranei, în apropiere de Israel. Miercuri, Casa Albă a anunțat că SUA pot trimite, „dacă este necesar”, un al doilea portavion în scopuri de descurajare, iar secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, s-a aflat vineri la Tel Aviv. Conform acestuia, armata americană este pregătită să desfăşoare mai mult sprijin militar pentru Israel.

Dar administraţia preşedintelui Joe Biden a declarat în mod repetat că nu va trimite trupe americane la sol, în sprijinul soldaților israelieni.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT Război Israel-Hamas | „Pregătim forțele”, avertizează Israel, după ultimatumul dat civililor din Gaza. Convoi cu civili palestinieni, lovit într-un atac

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *