Amna, declarații în lacrimi la TV. Cum se descurcă în rolul de mamă singură, după ce a divorțat: „Ce merităm, aia primim”

Amna, declarații în lacrimi la TV. Cum se descurcă în rolul de mamă singură, după ce a divorțat: „Ce merităm, aia primim”

Cunoscuta cântăreață Amna a vorbit într-un interviu emoționant despre singurătate, dar și cum s-a schimbat viața sa după divorțul de tatăl fiului ei. Își crește singură copilul, după despărțirea care a avut loc după 9 ani de căsnicie.

În anul 2019 s-a aflat că Amna a divorțat de Cristi Mușat, după o căsnicie de 9 ani. Povestea lor de dragoste a durat timp de 12 ani, iar despărțirea lor a luat pe toată lumea prin surprindere, mai ales că la mijloc era vorba și despre un copil.

Artista a suferit enorm după ce a rămas singură, însă a găsit puterea de a merge mai departe. Amna a povestit în cadrul unui interviu emoționant ce a lecții a învățat în urma acestei experiențe dureroase.

„Ce merităm, aia primim, că până la urmă ce ne e scris, aia se întâmplă. Contează cum te ridici și să alegi cum să lupți în fiecare zi. Eu mă gândesc întotdeauna pe cine n-aș vrea să dezamăgesc în viața asta. Părerea mea e că avem niște obligații nescrise față de niște oameni care s-au sacrificat pentru noi să fim aici. În fiecare zi mă simt insuficientă, pentru că societatea are talentul ăsta să scoată din orice fel de femeie chestia asta.

Eu m-am născut o femeie frumoasă, dar am lucrat. În momentul în care lucrezi foarte mult la tine să ajungi cea mai bună variantă a ta, te îndoiești foarte mult de tine. Din experiența divorțului, am învățat că munca mea e munca mea, nu se mai atinge nimeni de ea”, a precizat Amna, potrivit Kanal D.

„Viața în singurătate e foarte grea și înseamnă un echilibru foarte mare și înseamnă să doară mai mult decât e bine”

Deși situația în care se află nu este una ușoară, Amna încearcă să fie puternică pentru fiul ei, David. Artista recunoaște că uneori îi este greu să își crească singură copilul, însă a învățat să accepte situația.

„Viața în singurătate e foarte grea și înseamnă un echilibru foarte mare și înseamnă să doară mai mult decât e bine, pentru că noi ne dezvoltăm în durere, noi nu ne dezvoltăm când suntem în zona de confort, și Dumnezeu ne dă niște palme, cum le considerăm noi pe moment, din care noi creștem. Nu se dezvoltă nimeni în stare de confort, rețineți toți chestia asta.

E greu să fii singur, dar e al naibii de mișto. Încerc să le spun oamenilor, dar mai ales femeilor, că asta e durerea mea, că trebuie să se ridice și că nu este nimic rău în a fi picat, în a avea o zi proastă sau o săptămână proastă sau a te simți incompetent sau a te simți insuficient. Important este ce vrei să faci cu toată starea asta. O primești, treci prin ea, asta am înțeles. Dacă fugi și o bagi sub preș, ea va reveni încă o dată și încă o dată, ca o lecție pe care tu nu o accepți”, a declarat Amna în cadrul emisiunii „Play IT”, de pe Kanal D2. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *