Amploarea pagubelor produse de ofensiva militară israeliană în Fâșia Gaza se ridică la 30 de miliarde de dolari, estimează palestinienii

Amploarea pagubelor produse de ofensiva militară israeliană în Fâșia Gaza se ridică la 30 de miliarde de dolari, estimează palestinienii

Războiul din Fâşia Gaza a produs pagube de 30 de milioane de dolari şi a distrus aproximativ 80% din clădirile din oraşul Gaza, a estimat sâmbătă, 9 martie, biroul de presă controlat de gruparea islamistă Hamas, informează Agerpres citând agenția germană de presă DPA.

Au fost distruse sau avariate imobile rezidenţiale, instalaţii şi infrastructuri economice cum ar fi drumurile, sistemele electrice, conductele de apă şi de canalizare, conform reprezentanților Hamas.

Informaţiile nu au putut fi verificate din surse independente.

Israelul atacă neîncetat Fâşia Gaza după asaltul din 7 octombrie al militanţilor palestinieni din Hamas şi din alte grupări asupra sudului teritoriului israelian, incursiune în cursul căreia au fost ucişi aproximativ 1.200 de oameni, majoritatea civili, şi au fost răpiţi alți 250.

Riposta israeliană include bombardamente asupra localităţilor şi zonelor rezidenţiale din Gaza.

Israelul a ajuns să fie criticat chiar de cel mai apropiat aliat al său, Statele Unite, din cauza intensității operaţiunilor militare, care au făcut peste 30.000 de victime în rândul populaţiei palestiniene.

Israelienii susţin că urmăresc să distrugă Hamas şi să-i elibereze pe ostaticii aflaţi încă în Gaza.

Israelul îi acuză pe luptătorii Hamas că folosesc civilii ca scuturi şi că deţin instalaţii militare, depozite de armament şi centre de comandă în zone rezidenţiale.

În cursul celor cinci luni de război, au fost publicate mai multe fotografii şi filmări ale unor astfel de instalaţii.

Israelul consideră necesar să distrugă o reţea de tuneluri de câteva sute de kilometri lungime construite de Hamas şi buncăre amplasate de multe ori sub unităţi civile cum ar fi spitalele.

Marș cu mii de oameni, la Londra, pentru susţinerea unui armistiţiu în Gaza

Tot sâmbătă, mii de londonezi au mărşăluit în capitala Regatului Unit pentru a susţine un armistiţiu în Gaza, între Israel şi Hamas.

BREAKING: HUGE PALESTINE MARCH IN LONDON pic.twitter.com/gSbmzcnanI

— Sulaiman Ahmed (@ShaykhSulaiman) March 9, 2024

Manifestanţii au pornit din intersecţia Hyde Park Corner din centrul Londrei, la apelul grupului Campania de Solidaritate cu Palestina. Traseul prevăzut urma să se încheie la ambasada Statelor Unite, unde era instalată o tribună pentru discursuri, mai scrie Agerpres, preluând AFP.

În prezenţa unor forţe de ordine numeroase, coloana cu drapeluri palestiniene scanda “Free, free Palestine” (Palestina liberă sau Eliberaţi Palestina, n.r.) şi cereau încetarea focului “acum”.

Freedom for Palestine! Once again. Thousands & thousands on the march in London in support of the Palestinian people. Really difficult to get a sense of the size of it, but there was talk of 400,000 🇵🇸#CeasefireNow #StopTheGenocide pic.twitter.com/AgxjqqQAgf

— Ben Sellers (@MrBenSellers) March 9, 2024

AFP a mai remarcat pancarte cu textul “Opriţi războiul din Gaza” sau “Opriţi genocidul”, dar şi sloganul controversat “De la râu (Iordan, n.r.) până la mare (Mediterana, n.r.)”, care poate fi interpretat ca o chemare la distrugerea Israelului.

There were more than 250,000 people at the march today in London. 🇵🇸Britain stands with Palestine pic.twitter.com/aRRAKGk8tq

— Nadeem Ahmed (@Muqadaam) March 9, 2024

Poliţia, acuzată de unii politicieni de dreapta din Partidul Conservator, de guvernământ, că este prea îngăduitoare cu protestatarii, a avertizat că îşi va îndeplini misiunea “fără teamă şi fără părtinire” şi că îşi menţine independenţa şi imparţialitatea, susţinând “dreptul democratic” de a manifesta.

“Acţionăm evident într-un context în care înţelegem că comunităţile noastre evreieşti şi musulmane sunt foarte îngrijorate de crimele motivate de ura antisemită şi antimusulmană şi de sentimentele lor de securitate la Londra”, a afirmat, într-un comunicat comandanta poliţiei, Karen Findlay.

Săptămâna trecută, premierul britanic Rishi Sunak a cerut poliţiei fermitate în faţa “intimidărilor, ameninţărilor şi actelor de violenţă planificate”. La manifestaţiile precedente după declanşarea conflictului din Gaza au avut loc zeci de arestări pentru scandări şi banderole antisemite sau pentru îndemnul de a susţine o organizaţie teroristă.

Itai Galmudy, care a organizat sâmbătă o contramanifestaţie la Londra, a apreciat că demonstraţiile pentru încetarea violenţelor “au devenit marşuri de ură împotriva Israelului” şi a adăugat: “Credem că ajunge”.

Citiți și:

Biden i-a transmis lui Netanyahu că vor avea o discuție „verde-n față” pe tema ajutorului umanitar pentru Fâșia Gaza | VIDEO
UE anunţă deschiderea unui coridor maritim pentru transportul ajutoarelor umanitare din Cipru către Gaza în acest weekend

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *