Președintele Aleksandr Lukașenko se bazează tot mai mult pe infuzia de fonduri rusești pentru a menține pe linia de plutire economia țării. În același timp, Belarusul a intrat într-un proces de rusificare, parte a unui efort de apropiere de Moscova și cultural, nu doar economic.
După ce a reușit să oprească insurecția armatei Wagner și să negocieze cu Prigojin, Aleksandr Lukașenko a fost elogiat de presa controlată de stat din ambele țări: „pacificatorul civilizației slave”, l-a descris un prezentator TV din Minsk, și „eroul Rusiei” a fost numit de un analist la o televiziune rusească.
Situația nu se prezintă atât de idilică de fapt, scrie Financial Times. Înțelegerea cu Prigojin – deși importantă pentru Kremlin – „nu înseamnă că este un maestru negociator, ci că a avut șansa să fie la locul potrivit în momentul potrivit”, a declarat Rosemary Thomas, fostă ambasadoare britanică în Belarus. Însă președintelui Lukașenko „îi place să fie văzut ca un actor indispensabil pe scena mondială”.
O promisiune nerespectată
În ultimii 30 de ani, de când e la putere, Lukașenko a insistat că prietenia cu Rusia nu va însemna și o dependență de Moscova. Însă criticii săi spun că nu a putut respecta această promisiune și a devenit o marionetă a lui Vladimir Putin. Cel mai clar s-a văzut această situație în 2020, când Minskul a făcut apel la ajutorul rus pentru a reprima brutal protestele prin care era contestată legalitatea alegerilor prezidențiale, care îl reconfirmaseră pe Lukașenko.
În plus, Belarusul a fost o rampă de lansare a invaziei pe scară largă a Ucrainei de anul trecut, iar Lukașenko a acceptat să găzduiască rachete nucleare tactice rusești.
„Fără Putin, Lukașenko nu va supraviețui”, e de părere liderul opoziției în exil, Svetlana Tihanovskaia.
Lukașenko a insistat că prietenia cu Rusia nu va însemna și o dependență de Moscova. Foto: Profimedia
Economia Belarusului, menținută în viață artificial
În prezent, riscul ca Belarusul să fie complet dependent vine din economie. Până acum, țara a rezistat în fața sancțiunilor occidentale, dar asta se datorează ajutorului direct și indirect primit din Rusia. Se prognozează că economia va crește în acest an cu aproximativ 3,3% – similar anului 2019 – spune Dzmitri Kruk, economist în cadrul think-tank-ului Beroc, cu sediul mutat la Vilnius, în Lituania. În statele baltice există o diasporă belarusă numeroasă.
Probabil, recompensa pentru succesul în negocierile cu Prigojin va fi ca Rusia să extindă sprijinul financiar pentru Belarus, despre care Kruk spune că a depășit deja 3 miliarde de dolari în 2022.
„Părea că Lukașenko a înțeles mereu că dependența de Rusia era periculoasă, dar acum a ales acest lucru considerând că e răul cel mai mic, deși eu chiar cred că Rusia este la fel de riscantă pentru el precum tranziția democratică”, explică Dzmitri Kruk.
Izolare economică
Sancțiunile occidentale împotriva Belarusului au venit în trei valuri: în 2020, când a fost acuzat că a fraudat alegerile; în 2021, când a aterizat forțat un zbor Ryanair pentru a-l captura pe un tânăr contestatar; în 2022, când Lukașenko i-a oferit lui Putin un sprijin neîngrădit în invadarea Ucrainei. Cele mai recente sancțiuni au venit din partea Marii Britanii, care în iunie a interzis importurile de mărfuri din Belarus.
2.000
de companii au părăsit Belarusul din 2020, potrivit Asociației Afacerilor Belaruse din Străinătate.
După ce li s-au închis canalele de comunicare cu Vestul și cu Ucraina, producătorii din Belarus s-au îndreptat spre Rusia, Kazahstan și Uzbekistan. Uneori, cumpără la prețuri mai mari, dar controlul prețurilor face ca produsele să nu ajungă la consumatori la fel de scumpe, explică inginerul șef al centrului de stat în inginerie agricolă Belagromech.
Totuși, Moscova îi furnizează Minskului țiței și gaze naturale în condiții preferențiale. Belarusul nu mai publică statistici comerciale detaliate, însă economistul Lev Lvovski, tot de la Beroc, estimează că țara a câștigat anul trecut 1,7 miliarde de dolari din vânzarea de petrol rusesc, în parte prin intermediari din Emiratele Arabe Unite.
Schimbări și în cultură, nu doar în economie
Președintele Lukașenko a transformat prietenia cu Rusia într-o virtute: vorbește despre o patrie comună, de la Brest la Vladivostok. Manualele de istoria Belarusului au reintrodus un capitol dedicat Rusiei imperiale, în vreme ce pe indicatoarele stradale din Minsk se înlocuiește alfabetul latin cu texte în rusă. Unii oficiali de la Minsk vorbesc despre refacerea unui bloc economic similar cu fosta URSS, din care sunt excluse statele baltice.
Administrația Lukașenko a demarat un proces intens de rusificare, conform unui studiu sponsorizat de Fundația Friedrich Ebert din Germania.
Pentru locuitori, țara a devenit tot mai nesigură, în special dacă lucrează pentru companii occidentale. Mulți s-au mutat în Polonia pentru a putea să-și mențină joburile după aplicarea sancțiunilor.
Belarusul privește la Răsărit
Administrația de la Minsk a făcut eforturi pentru a echilibra dependența economică de Rusia, prin crearea unor legături mai strânse cu China și cu alți parteneri, cum ar fi Iranul, pe care l-a vizitat în martie. Schimburile economice nu merg însă atât de ușor pe cât ar fi sperat Lukașenko, fiind împiedicate și de război, și, anterior, de pandemie.
O oglindă a relațiilor comerciale în schimbare sunt transferurile internaționale în și din Belarus, care au trecut la „monede noi” – mai ales ruble rusești și yuani chinezești.
Nurlan Baibosunov, un înalt oficial financiar din Kârgâzstan, spune că statele foste sovietice au atins în ultimul an un nivel de cooperare financiară care ar fi necesitat un deceniu fără presiunea sancțiunilor. „Cred că sancțiunile au un impact foarte bun, deoarece companiile occidentale au plecat, iar companiile noastre pot interveni cu propriile sisteme, software și procese locale”, spune Baibosunov, citat de Financial Times.
Cum s-au descurcat companiile vestice în Belarus
Puținele companii occidentale care mai produc în Belarus s-au văzut în fața unei dileme: să respecte sancțiunile sau să cedeze în fața atracției pieței rusești. La fabrica din afara Minskului, producătorul elvețian de trenuri Stadler și-a redus forța de muncă la 200 de angajați, de la un vârf de 1.600 de persoane. Stadler a relocat 300 de lucrători la filiala poloneză, dar majoritatea s-au alăturat altor companii, unele sprijinind războiul Moscovei.
Dmitri Logașin, de la Stadler Minsk, compară sancțiunile cu „pierderea brațelor și a picioarelor”, mai ales că în 2021 fabrica sa a prosperat, spre deosebire de competiție, având în vedere că Aleksandr Lukașenko a decis să ignore pandemia și să nu ia măsuri de carantinare.
Acum, producția s-a oprit parțial – din cauza îngrijorărilor cumpărătorilor că produsele sunt făcute în Belarus, dar și pentru că există o lipsă de componente. Fabrica finalizează acum trei comenzi – din Italia, Serbia și Azerbaidjan – și apoi se bazează pe un contract de 2,3 miliarde de euro, din Kazahstan.
Ce rol mai au sancțiunile
Sancțiunile vestice erau menite să-l pedepsească pe Lukașenko pentru ajutorul oferit lui Putin. Prietenia tot mai strânsă cu Moscova stârnește, așadar, dezbateri între oficialii occidentali cu privire la modul în care trebuie să se comporte mai departe.
Svetlana Tihanovskaia. Foto: Profimedia
Svetlana Tihanovskaia insistă că sancțiunile trebuie să fie tot mai dure și că Vestul trebuie să ceară retragerea imediată a trupelor rusești din Belarus. Prezența soldaților Wagner amenință și mai mult securitatea regională și arată că „rolul Belarusului e în creștere”, adaugă lidera opoziției. Tihanovskaia consideră că Occidentul nu a reacționat corect atunci când Minskul a aprobat staționarea focoaselor nucleare rusești.
„Țările democrate nu au niciun plan concret pentru ce ar face în continuare”, a mai declarat Tihanovskaia cu privire la ce s-ar putea întâmpla în Belarus, dacă Aleksandr Lukașenko nu ar mai putea fi președinte.
„Continuăm să ne uităm la ce nu a mers bine în 2020, în loc să ne pregătim pentru viitor, deși suntem mult mai aproape de alegerile parlamentare din 2024 și de următoarele prezidențiale, din 2025”, spune unul dintre oficialii europeni de la Minsk.
Iauheni Preiherman, fondatorul think-tank-ului Minsk Dialogue, susține că sancțiunile nu au un scop clar. „Oficialii occidentali își schimbă explicațiile cu privire la obiective, dar dacă se așteaptă ca sancțiunile să-l forțeze pe Lukașenko să facă concesii sau să se întoarcă la 180 de grade, asta este mai degrabă o dorință decât realitatea”, spune analistul.
