Ancheta de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: Primele concluzii

RMAG news

Comisia internă de analiză a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti nu a constatat „nicio abatere profesională”, respectându-se toate protocoalele şi procedurile terapeutice existente, relevă raportul comisiei, care a analizat o presupusă administrare incorectă a unui medicament care ar fi determinat decesul a 20 de pacienţi, în perioada 4-7 aprilie.

„Comisia nu a constatat nicio abatere profesională, respectându-se toate protocoalele şi procedurile terapeutice existente. Rămâne în discuţie presupusa faptă a depăşirii grave a competenţei profesionale a unei asistente medicale care ar fi afirmat că a modificat din proprie iniţiativă doza de noradrenalină, dar nu există nicio dovadă că acest lucru s-ar fi petrecut în realitate. Se constată situaţii de supraaglomerare a Secţiei ATI şi chiar depăşirea capacităţii pentru asigurarea unor condiţii medicale de foarte bună calitate. Soluţia folosirii paturilor din UPU ca zonă tampon pentru secţia ATI nu poate fi decât o soluţie de moment şi de foarte scurtă durată, iar conducerea spitalului trebuie să identifice de urgenţă soluţii pentru extinderea spaţiului Secţiei ATI. Se impune luarea de măsuri de urgenţă pentru ridicarea nivelului profesional al personalului aflat în Secţia ATI, în mod deosebit a personalului mediu şi auxiliar, atât în ceea ce priveşte cunoştinţele medicale, cât şi modalitatea de comunicare şi nivelul de empatie cu pacienţii şi rudele acestora”, se arată în concluziile şi recomandările incluse în raportul Comisiei interne, dat miercuri publicităţii.

Potrivit raportului, „se impune luarea de urgenţă de măsuri de control privind respectarea riguroasă a Regulamentului Intern şi se consideră că sesizarea depusă şi datele apărute în presă sunt generate de o stare conflictuală permanentă atât la nivelul conducerii spitalului, cât şi a Secţiei ATI”.

„Constatarea pe baza căreia comisia a tras această concluzie este aceea că până în octombrie 2023, în ultimii 3 ani, fluctuaţia de cadre medicale – medici, asistente, îngrijitoare, infirmiere a fost foarte mare – 66 cadre medicale, toate motivându-şi decizia de existenţă a unei atmosfere tensionate, ce perturbă grav activitatea profesională. Ca o consecinţă a acestei situaţii, au rămas în Secţia ATI doar un număr de 3 – 4 medici care să desfăşoare o activitate deosebit de complexă. După luna noiembrie 2023, odată cu schimbarea conducerii secţiei, atmosfera s-a ameliorat rapid, iar numărul de medici a crescut la 13, majoritatea medici tineri şi bine pregătiţi profesional. Acestora li s-au adăugat un număr de medici tineri din alte spitale care efectuează gărzi în unitatea noastră”, se mai arată în raportul citat.

Comisia mai punctează în raport că spitalul, prin conducerea sa, „trebuie să depună de urgenţă toate eforturile legale pentru a controla acest gen de situaţie, situaţie ce este atât în detrimentul bolnavilor, cât şi a imaginii spitalului”.

„Trebuie reanalizate codurile de conduită profesională pentru toate categoriile de personal, modul de aplicare a acestora, stabilirea unui plan concret de îndreptare a situaţiei. Activitatea Spitalului Clinic de Urgenta „Sf. Pantelimon” depinde profesionalismul şi dăruirea cadrelor medicale. Activitatea medicală nu poate fi transformată într-o armă de luptă pentru rezolvarea unor conflicte personale”, conchide, în raport, Comisa internă de analiză a Spitalului „Sf. Pantelimon”.

Pe 11 aprilie managerul spitalului a fost informat, joi, în scris de către directorul de îngrijiri că există informaţii provenite de la un asistent medical, că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secţiei ATI ar fi decedat 20 de pacienţi printr-o administrare incorectă a unui medicament.

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) s-a autosesizat şi a demarat o cercetare coordonată de Departamentul de Jurisdicţie Profesională cu privire la situaţia semnalată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” din Bucureşti.

The post Ancheta de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: Primele concluzii appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *