Aproape un sfert din totalul datoriilor către Fisc sunt ale companiilor unde statul este acționar – analiză pentru Libertatea. „Societățile de stat au fost ținute în viață cu telefoane politice”

Aproape un sfert din totalul datoriilor către Fisc sunt ale companiilor unde statul este acționar – analiză pentru Libertatea. „Societățile de stat au fost ținute în viață cu telefoane politice”

Companiile de stat sunt 0,5% din numărul entităților economice din România, dar au 19% din totalul datoriilor la stat, arată o analiză încrucișată a documentelor Fiscului și Registrului Comerțului, realizată pentru Libertatea de o companie de date. Cu tot cu societățile comerciale unde statul este acționar minoritar, datoria ajunge la 19,5 miliarde de lei, aproape 25% din total.

În cifre brute, 36.533 de firme au fost raportate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ca având restanțe, cu un total de 83,5 miliarde de lei, din care 162 de companii și regii deținute de stat au datorii de 15,9 miliarde de lei.

Analiza este realizată pentru Libertatea de o firmă de date, care nu a dorit ca numele să-i fie făcut public. Datele sunt cele disponibile la finalul lunii iulie 2023.

Dacă sunt incluse în analiză și companiile unde statul este acționar minoritar, rezultă că 373 de companii cu capital de stat au în total datorii de 19,5 miliarde de lei, adică 23,35% din totalul restanțelor.

La nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), în luna iulie a acestui an erau înregistrate aproximativ 1,85 de milioane de companii și persoane fizice autorizate.

Din total, 3.742 au capital de stat, integral sau mixt.

„Deși reprezintă doar 1% din totalul companiilor raportate de ANAF ca având restanțe, aceste companii cu acționar statul român contribuie cu aproape 25% din totalul sumelor restante către bugetul de stat. Și din totalul companiilor cu acționar statul român, 10% înregistrează restanțe la bugetul de stat”, arată experții firmei de date.

Statul, dator la stat

În top 20 cei mai mari restanțieri, șapte societăți sunt de stat, acestea având de dat o sumă totală de 13,2 miliarde de lei, din 24 de miliarde consemnate în acest clasament.

Primele trei companii cu restanțe sunt toate de stat:

Compania Națională a Huilei – 5,2 miliarde de lei, 
CFR Marfă – 2,16 miliarde de lei,
Complexul Energetic Hunedoara – 1,74 de miliarde de lei.

În cazul în care sunt eliminate din cele 36.533 de firme companiile aflate deja în faliment sau în insolvență, mai rămân în total 24.115 companii, private și de stat, cu datorii totale de 28,2 miliarde de lei la Fisc.

Acestea sunt cele de la care statul chiar mai are o șansă să recupereze bani, subliniază experții firmei.

Nu fac obiectul publicării de către Fisc a obligaţiilor fiscale restante al căror cuantum total se află sub următoarele plafoane:

a) 500.000 de lei, în cazul companiilor care au calitatea de mare contribuabil;b) 250.000 de lei, în cazul societăților care au calitatea de contribuabil mijlociu;c) 100.000 de lei, în cazul celorlalte categorii de debitori persoane juridice.

Expert: „Este nedrept când vezi că unul este pus să plătească și altul nu”

Consultantul fiscal Emilian Duca este de părere că maximum 20 de miliarde de lei din totalul restanțelor de 83 de miliarde ar putea să fie recuperate de Fisc.

„Situația este foarte complicată, sunt societăți de stat ce au acumulat pierderi și este o disproporție foarte mare. Peste 90% sunt în faliment și insolvență. Sunt datorii irecuperabile, nu se vor încasa niciodată. Este vorba de companii de transport, din domeniul cărbunelui sau regii locale”, a spus Duca pentru Libertatea.

Este nedrept când se acumulează datorii și vezi că unul este pus să plătească și altul nu. Dar societățile de stat au fost ținute în viață cu telefoane politice.

Emilian Duca, consultant fiscal:

Vin taxele!

Informațiile apar în contextul în care Guvernul PSD-PNL intenționează să elimine o serie de facilități fiscale și să majoreze mai multe taxe pentru reducerea deficitului bugetar al României.

Conform execuției bugetare publicate de Ministerul Finanțelor, deficitul bugetar, adică diferența între veniturile și cheltuielile statului, s-a situat în primele șapte luni la 38,6 miliarde de lei, echivalentul a 2,43% din Produsul Intern Brut (PIB).

În aceeași perioadă a anului trecut, acesta se ridica la 1,89% din PIB.

România și-a asumat reducerea deficitului la 4,4% în acest an, de la 5,7% anul trecut. Experții avertizează că în acest ritm deficitul României va depăși 6% din PIB în acest an.

Comisia Europeană cere Guvernului să umble la TVA

O delegație compusă din Marcel Boloș – ministrul finanțelor, Adrian Câciu – ministrul investițiilor și proiectelor europene și Simona Bucura-Oprescu – ministrul muncii a fost prezentă luni la Bruxelles pentru a convinge Executivul comunitar să accepte creșterea deficitului la 5,5% din PIB pentru acest an.

Aceștia nu au convins însă Comisia Europeană, care a cerut eliminarea cotelor de 5% și 9% de TVA, măsură ce ar însemna creșterea cu 10 puncte procentuale a prețului alimentelor. O altă variantă menționată este creșterea cotei generale de TVA.

De asemenea, Comisia a cerut scăderea numărului de întreprinderi mici și mijlocii, văzute drept „paradisuri fiscale”.

Lista finală a măsurilor nu este gata

Lista finală a măsurilor fiscale nu a fost definitivată de coaliția de guvernare PSD-PNL.

Între măsurile discutate se află:

Reintroducerea contribuțiilor de sănătate de 10% pentru constructori, agricultură și industria alimentară,
Impozit pe venit de 10% pentru IT-iștii care câștigă peste 10.000 de lei,
Eliminarea cotei de 5% de TVA, cu excepția vânzării de cărți,
Impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru multinaționale sau plata unui impozit de 16% pe profit,
Eliminarea voucherelor de vacanță pentru bugetarii cu venituri mari.

Două soluții

Consultantul fiscal Emilian Duca spune că România are două variante din care să aleagă, ambele proaste.

„Orice am face, nu avem decât două opțiuni: ori nu mai facem deloc investiții, ori creștem cota generală de TVA”, a conchis acesta.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *