Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria. Circulația, blocată de protestele angajaților din minerit și energie

Atenţionare de călătorie pentru Bulgaria. Circulația, blocată de protestele angajaților din minerit și energie

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde, începând de vineri, 29 septembrie, au loc proteste la nivel naţional, informează News.ro.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că, începând din 29 septembrie, minerii şi lucrătorii din sectorul energetic organizează proteste la nivel naţional.

Din cauza protestelor, va fi blocată circulaţia rutieră pe drumurile republicane (naţionale sau europene): 

Sofia – Pernik, prin blocarea intersecţiei tip sens giratoriu Daskalovo, pe sensul de mers către Pernik; 
Ruse – Svilengrad, prin blocarea pasului Republica, în special în zona Gurkovo;
Sofia – Burgas, prin blocarea ieşirii din Stara Zagora către intrarea pe autostrada Trakia şi Stara Zagora – Haskovo.

Potrivit sursei citate, traficul greu este oprit la trecerea prin Pasul Republica, fiind formate deja coloane de autocamioane, în aşteptare, sub monitorizarea autorităţilor bulgare (înainte de Veliko Târnovo şi, respectiv, de Stara Zagora). 

Se recomandă cetăţenilor români să urmărească situaţia din zonele respective, iar şoferilor, să respecte cu stricteţe semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului

În perioada desfăşurării activităţilor de protest este posibil ca, pentru intervale de timp de peste 2 ore, şi alte categorii de drumuri să fie închise circulaţiei rutiere.

„Se recomandă turiştilor români să se asigure că deţin suficiente resurse de combustibil, apă şi alimente şi că menţin în stare de funcţionare mijloacele mobile de comunicare. Firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri li se recomandă să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare prin luarea în considerare a posibilităţii înregistrării unor timpi măriţi de aşteptare la trecerea frontierei bulgare şi prin asigurarea resurselor necesare de apă şi alimente pentru persoanele transportate”, a transmis MAE.

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

cu privire la starea a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei „Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon +35970013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg;
cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul din Sofia – www.sofia-airport.eu;

Potrivit Europa Liberă Bulgaria, minerii și lucrătorii din energie care protestează au blocat vineri drumurile principale din regiunile Stara Zagora, Blagoevgradsko și Pernișko.

Ei au cerut guvernului să nu trimită Comisiei Europene (CE) planurile teritoriale ale Bulgariei pentru o tranziție a regiunilor carbonifere Stara Zagora, Kyustendil și Pernik. CE a alocat 3,5 miliarde de leva (nr. circa 1,7 miliarde de euro) pentru transformarea lor ecologică.

Consiliul de Miniștri a decis totuși să trimită documentele, deoarece termenul pentru aceasta expiră sâmbătă, iar Bulgaria a fost singurul stat membru UE care nu a făcut acest lucru până acum.

Vineri, directorii au declarat că decizia este inevitabilă, dar au promis că nu se vor închide centralele de cărbune până în 2038. EI au promis și compensații financiare mari (36 de salarii) pentru cei care decid să renunțe acum la locul de muncă.

Ce s-a întâmplat în prima zi de protest:

Vineri, cu puțin timp înainte de ora 7.00, minerii și lucrătorii din energie care protestau au restricționat posibilitatea de a trece prin Pasul Republicii (Hainboaz) în zona satului Gurkovo, unde au existat tensiuni cu șoferii.
Protestatarii au blocat și intersecția autostrăzii Trakia spre Stara Zagora și Haskovo la kilometrul 208. Ambuteiajul de pe autostradă a ajuns la o lungime de 12 km, a informat BTA.
De asemenea, au fost blocate drumul principal dintre Stara Zagora și Haskovo din zona satului Zagore, drumul principal Sofia-Burgas, precum și traficul din fața centralei termice Brickel. Traficul auto a fost deviat, iar camioanele au rămas pe loc.
Și angajații de la termocentrala „Bobov dol” și minele din zonă au protestat, a informat BNT. Zeci de mașini au mers de-a lungul autostrăzii „Struma”, însoțiți de patrule de poliție, pe banda dreaptă, în direcția Blagoevgrad și Kulata.
Minerii și lucrătorii din domeniul energiei de la „Min Industry” – Pernik și Toplofikația Pernik – au protestat și ei la nodul rutier Daskalovo, prin închiderea ieșirii în direcția Pernik.

Foto: svobodnaevropa.bg

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *