Australia se va confrunta curând cu mega-secete, fenomene care pot dura până la 20 de ani, susține un studiu

Australia se va confrunta curând cu mega-secete, fenomene care pot dura până la 20 de ani, susține un studiu

Secete severe și mai lungi ar putea apărea în Australia în curând, exacebate și de schimbările climatice, au avertizat, într-un studiu, cercetătorii de la Australian National University (ANU), informează Xinhua, citată de Agerpres.

Oamenii de știință au folosit pentru realizarea noului studiu mai multe modele climatice pentru a simula secetele care s-au produs în Australia între anii 850 şi 2000, pentru a observa modul în care aceste fenomene evoluează.

Ei au descoperit că secetele din sud-vestul şi estul Australiei din secolul al XX-lea au fost în medie mai lungi decât cele din perioada preindustrială. În acest context, specialiștii au avertizat că Australia s-ar putea confrunta în curând cu secete care vor dura până la 20 de ani, cu efecte care sunt exacerbate de schimbările climatice.

„Una dintre descoperirile făcute de studiul nostru este că va fi posibil ca secetele din Australia să fie mult mai lungi decât oricare dintre cele cu care ne-am confruntat în trecutul recent. Secetele care continuă timp de 20 de ani sau chiar mai mult reprezintă ceva la care ar trebui să ne aşteptăm că se va întâmpla”, a declarat marţi, într-un comunicat de presă, Gregory Falster, coautor principal al studiului realizat de Research School of Earth Sciences din cadrul ANU.

Cea mai mare zonă agricolă, în pericol

„Mega-secetele fac parte din variaţiile naturale ale climei Australiei. Însă, în mod îngrijorător, lor li se adaugă de acum şi schimbările climatice cauzate de om, ceea ce probabil că sporeşte şansele ca următoarea mega-secetă să aibă loc aici”, a adăugat el.

Potrivit studiului, o mega-secetă este o secetă excepţional de severă, de lungă durată şi extinsă.

Cercetătorii au studiat zona bazinului Murray-Darling, cea mai mare zonă agricolă din Australia, care include părţi din statele Australia de Sud, New South Wales, Victoria, Queensland şi Teritoriul Capitalei Australiene (ACT).

Ei au constatat că schimbările climatice provocate de om contribuie deja la apariţia unor secete mai lungi în această zonă, precum şi în sud-vestul Australiei.

Pentru a reduce impactul secetelor viitoare, cercetătorii au declarat că australienii ar trebui să aibă planuri de stocare şi gestionare a apei şi cu reţele de sprijin comunitar. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *