Ca ofițer de artilerie în armata țaristă, Lev Tolstoi (1828-1910) a zăbovit în Principatele Române din primăvara anului 1854 și până în toamna aceluiași an. Avea 26 de ani și participa concomitent pe două fronturi: primul era lupta cu trândăveala și plictiseala, defecte specifice vârstei pe care încerca fără succes să le anihileze, al doilea fiind implicarea activă în războiul Crimeei, în calitate de detașat în Armata Dunăreană.
Orfan de ambii părinți încă de la vârsta de 7 ani, Tolstoi rămâne în grija bunicii paterne, Maria Nicolaievna Tolstoia, și a mătușilor sale. Zece ani mai târziu se trezește înglodat în datorii, incapabil să gestioneze moștenirea lăsată de tatăl său, contele Nikolai Ilici Tolstoi, captiv în patima jocurilor de noroc și antrenat într-o viață ușuratică. La 23 de ani se înrolează voluntar în armata țaristă, la sfatul fratelui său mai mare Nicolae, autoexilându-se în Caucaz, „pentru a fugi de datorii și în special de anumite deprinderi”, așa cum avea să scrie în Jurnal, cu o uimitoare franchețe, aproape de nepermis în epocă.
Și-a vândut calul, ca să-și plătească datoriile
Ca tânăr care își distrusese afacerile „până la ultima limită”, fără o „educație mondenă”, fără „o mare avere, fără niciun fel de situație socială”, singura salvare era văzută în cariera militară. Înrudit pe linie paternă cu prințul Mihail Dmitrievici Gorceakov – comandantul armatei ruse de la Dunăre în timpul războiului Crimeei (1853-1856) – Tolstoi profită de acest privilegiu, devenind în scurt timp protejatul generalului. Așa se explică de ce, pe parcursul șederii sale pe teritoriul României, tânărul sublocotenent nu simte mirosul prafului de pușcă, decât în timpul partidelor de vânătoare, fiind mai degrabă un participant fervent al petrecerilor alături de ofițeri ruși, nu ocolește casele de toleranță, cochetează cu fiicele gazdelor sale, serile le petrecea „tălălăindu-mă după fete” sau pierzând mii de ruble la partidele de cărți, moft care l-a dus în situația de a-și vinde calul, pentru a-și acoperi o parte din datorii.
„… era oarecum protejatul generalului Gorceakov, care îl invita deseori la masă; nefiind din Petersburg, de unde erau majoritatea celorlalți ofițeri, nu a fost prea bine primit în cercurile lor – de aici și nenumăratele confruntări cu aceștia. Mai ales superiorul său nu putea să-l sufere (poate și din cauza faptului că i-a fost impus de către general). Prin urmare, misiunile lui erau minore, ceea ce îi dădea sentimentul de inutilitate și frustrare. În schimb, deși se autoacuza de trândăvie, a reușit să citească foarte mult din autori străini și să scrie Adolescența – o lucrare care l-a impus în lumea literară rusă, iar mai apoi și în cea universală, schimbându-i radical destinul. Observațiile și trăirea atmosferei de luptă l-au ajutat în creionarea multor pagini din romanul Război și pace”, a explicat, pentru Libertatea, Axinia Crasovschi, profesor universitar în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, directorul Departamentului de Filologie Rusă și Slavă.
Traseul lui Tolstoi în România
Tolstoi a ajuns la București pe data de 12 martie 1854, iar pe 14 martie avea să înceapă un nou caiet al Jurnalului, unde urma să consemneze detalii, astăzi cu valoare de document istoric, ale trecerii sale prin Valahia și Moldova. Forțat de împrejurări, tânărul ofițer rămâne pe teritoriul României din martie 1854 și până la finele lunii august, trecând prin București, Moara-Domnească (sat din comuna Râfov, județul Prahova, astăzi), Sinești (județul Ialomița), Oltenița (județul Călărași), Tecuci (județul Galați), Râmnic (județul Buzău), Buzău, Focșani (județul Vrancea), Odobești (județul Vrancea) Bârlad (județul Vaslui), Vaslui și Iași.
După un lung drum de nouă zile, traversând sudul Basarabiei și Moldova cu un mijloc de transport primitiv, o căruță proastă și murdară, „mai rea decât cea cu care se transporta la noi gunoiul”, cai slabi și drumuri proaste și desfundate, a ajuns în București suferind de „friguri” și de dureri de dinți.
„Extrem de drăguța fiică măritată a gazdei”
A fost găzduit inițial în casa unui medic, identificată ulterior pe strada Franceză de astăzi, în apropiere de Calea Victoriei. În Jurnal, referirile la viața tânărului ofițer în capitala Țării Românești sunt mai degrabă discrete și nu oferă un tablou amplu al Bucureștiului mijlocului de secol XIX. Aflăm totuși că Tolstoi a fost la un pas să aibă o aventură amoroasă cu „extrem de drăguța fiică măritată a gazdei, care a cochetat prostește cu mine, în neștire, și și-a exercitat înrâurirea asupra mea, în ciuda faptului că m-am constrâns cât am putut; am suferit ca pe vremuri, adică îngrozitor, de timiditate”, nota Tolstoi, în data de 11 iulie 1854.
În aceeași vilă cochetă, avea să-și schimbe „părerea prostească și nedreaptă ce mi-o făcusem la adresa valahilor, părere generală în toată armata, și pe care mi-am însușit-o de la nătărăii cu care am avut de-a face până acum. Soarta acestui popor este duioasă și tristă”, au fost concluziile la care a ajuns după o „convorbire” cu gazda sa, misteriosul doctor.
Aici ar fi stat Tolstoi, când a poposit la București, pentru câteva luni, în 1854
„N-am mirosit încă praful de pușcă turcesc, ci stau foarte liniștit la București”
Tolstoi este fascinat de București. Nu aflăm acest amănunt din Jurnal, ci din cele patru epistole scrise în casa de pe strada Franceză și trimise mătușii sale, Tatiana Alexandrovna Jergolskaia.
Strada Franceză se numea înainte strada Carol I
„Scuză-mă, dragă mătușă, dacă-ți scriu puțin; orașul acesta mare și frumos, toate prezentările, opera italiană, teatrul francez, tinerii frați Gortchakoff, care sunt băieți admirabili… m-au scos din minți, încât n-am putut sta două ore la mine și nu m-am putut gândi la ocupările mele”, îi scria Tolstoi din București mătușii sale, la data de 22 martie. Într-o altă scrisoare din 24 mai 1854 aflăm că tânărul ofițer nu era constrâns deloc de viața cazonă, ba din contră se bucura de tentațiile Bucureștiului. „… în timp ce d-ta mă consideri expus la toate pericolele unui războiu – eu n-am mirosit încă praful de pușcă turcesc, ci stau foarte liniștit la București, unde mă plimb, fac muzică și mănânc înghețată… îți mărturisesc sincer că viața pe care o duc eu aici, risipită fără rost, trândavă și foarte costisitoare, mă scârbește fără măsură”. (Fragmentele din scrisorile lui Tolstoi sunt redate de Nicolae Tolu, în revista „Viața Românească”, în ediția din 1928).
Deși am putea deduce că Bucureștiul era un oraș scump, la jumătatea secolului al XIX-lea, detaliile din Jurnalul lui Tolstoi contrazic mărturiile din scrisori. Mai degrabă tânărul ofițer rămânea fără bani din cauza viciilor sale, jocul de cărți, unde pierdea constant mii de ruble, făcea cumpărături inutile (și-a cumpărat un cal pe care nu și l-a permis), motiv pentru care ajunsese să împrumute bani de la gazda sa, doctorul, de la cumnatul său și chiar de la generalul Gorceakov.
„Noverejski mi-a adus 45 de ruble, din care am de gând să-i dau doctorului 40, iar din rest, mai împrumutând ceva de la Gorceakov, să mă duc la Buzău și să aștept statul-major și însănătoșirea”.
FOTO: captură revista Viața Românească, ediția 1928
Bucureștiul lui Tolstoi
La mijlocul secolului al XIX-lea, Bucureştiul ajunsese să numere peste 100.000 de locuitori, se deschiseseră străzi noi, şosele, se amenajaseră grădini şi parcuri la Băneasa, Cişmigiu şi Herăstrău, se clădiseră case în stil neoclasic datorită activităţii creatoare a arhitecţilor Villacrosse, Tillaye şi Gillie, se înfiinţaseră hoteluri mari după model apusean, ca „Hotel de France”, „Hotel zur Stadt Wien”, „Hotel de Londres”, „Hotel de St. Petersburg”.
Prefacerile şi modernizările transformaseră Bucureștii la mijlocul secolului al XIX-lea într-o adevărată capitală civilizată din sud-estul european, devenită centrul urban cel mai populat şi mai însemnat din întreaga Peninsulă Balcanică.
De aceea, tânărul ofiţer Tolstoi nu a avut de ce regreta primele sale zile de şedere în Bucureşti, când, obligat la o inactivitate forţată, şi-a petrecut vremea luând parte la viaţa tumultuoasă a Capitalei. El frecventa destul de des cel mai bun restaurant din București, ținut de vienezul Brenner în localul transformat ulterior în „Hotel de l’Europe'”.
Aici, le plăcea ofiţerilor ruşi să-şi petreacă serile, să joace biliard sau cărţi, să citească, să asculte discuţiile consumatorilor despre politică şi să servească o cină bună stropită cu vin de Drăgăşani, care constituia faima restaurantului. Cu restaurantul lui Brenner rivaliza „Hotel de France”, frecventat mai ales de ofiţerii marelui cartier general, ce veneau mereu să se cinstească cu câte un pahar de „Clicot” (vin franţuzesc) la gheaţă.
Adeseori lua parte la aceste întruniri şi Tolstoi. Dar cel mai mult îi plăcea să meargă la „Teatrul Mare” (Teatrul Naţional) a cărui clădire – cea mai frumoasă din oraş – se înălța în Centru, pe Podul Mogoşoaiei, inaugurat în 1852 și distrus în timpul bombardamentelor din 1944, se arată într-un articol semnat de Albert Opulski şi Paul Cernovodeanu, publicat în numărul V al revistei București. Materiale de istorie și muzeografie.
Piața Teatrului – 1856. FOTO: București. Materiale de istorie și muzeografie
Rendez vous-uri misterioase în grădinile Focșaniului
Pe 20 iulie 1854, Tolstoi face referire în Jurnal la o călătorie „fără nicio noimă” la Moara Domnească (județul Prahova), unde rămâne două zile. „Seara m-am dus cu Malîșev, fără nicio noimă și cât se poate de nehotărât, la Moara Domnească, unde mi-am și petrecut toată ziua”. Nu sunt alte mențiuni cu privire la această escapadă, fără să putem spune dacă a fost o misiune militară sau doar o banală aventură. Mai rămâne doar până la finalul lunii iulie în București pentru ca apoi să înceapă călătoria sa spre Chișinău.
În marșul său spre ieșirea din Moldova, Tolstoi continuă să ducă aceeași viață de plăceri ușoare și să-și reproșeze constant lipsa de caracter. La începutul lunii august 1854 se afla în Focșani, unde rămâne mai bine de două săptămâni. Joacă cărți, pierde bani, merge la curse la Odobești, are rendez vous-uri în grădină, joacă șah, este „nehotărât cu muierile”, deși aleargă după ele, lenevește și scrie puțin.
În casa logofătului dreptății Filip Lenș, unde își avea sediul marele cartier al generalului Gorceakov, Lev Tolstoi a fost deseori invitat să ia masa împreună cu generalul. Sursa: București, 5, Materiale de Istorie și Muzeografie, MIMB, Albert Opulski și Paul Cernovodeanu, p. 69-79 / Wikipedia
„Am pierdut la joc restul banilor”
„1 august. M-am sculat târziu și toată dimineața l-am citit pe Schiller, dar fără plăcere și fără poftă. După-masă, deși am fost dispus să lucrez, am scris, din cauza lenii, extrem de puțin. Toată seara am petrecut-o tălălăindu-mă după fete. Multe lucruri interesante s-au întâmplat pe ziua de azi: și lectura pentru ordonanță, și rendez vous-ul din grădină (…) Pentru ultima oară îmi imput lenea. Dacă iar nu lucrez mâine nimic, mă împușc. Și-mi mai reproșez și nehotărârea impardonabilă cu muierile”. Pe 2 august, Tolstoi notează sec: „Dimineață am scris puțin la Însemnările artificierului. După-masă am dormit puțin și m-am dus la Zamfira, cu succes”.
Pe 12 august, Tolstoi pierde o sumă mare de bani la jocul de cărți, ajungând în situația să-și vândă calul pentru a-și acoperi datoriile.
„12 august, Focșani. (…) Dumnezeule, oare n-am să mă îndrept niciodată? Am pierdut la joc restul banilor și am pierdut și ce nu aveam cum plăti – 3 mii de ruble. Mâine îmi vând calul”.
16 august: „(…) Am alergat după o muiere, cu toate că-mi dădusem cuvântul să nu mai îmbrățișez pe nimeni cel puțin o lună, și chiar și atunci numai în caz de dragoste – lipsă de caracter”.
Ultimele zile în România: „Sunt extrem de slăbit”
De la Focșani pleacă în marș către Vaslui și apoi către Iași, unde scrie ultimele însemnări referitoare la șederea sa în România. Pe 27 august, Tolstoi se afla la Iași și aflăm că în această zi „a fost grea și păcătoasă”, luptându-se cu boala. „Sunt extrem de slăbit și la cea mai mică oboseală am accese de febră. O zi grea, păcătoasă!”. Ziua următoare, 28 august, pare că-și mai revenise, își cumpără cartea „Coliba unchiului Tom”, pe care o citește seara.
Următoarea mențiune în Jurnalul lui Tolstoi este din 3 septembrie, când deja se afla în marș spre Sculeni.
Nu aflăm din Jurnal ce misiuni speciale a primit tânărul ofițer cât timp s-a aflat pe teritoriul României, deși reiese clar că se deplasa și cu scopuri precise, militare, nu doar ademenit de vicii.
„Tolstoi nu primea misiuni importante, deși își dorea să aibă o poziție și un rol mai active și mai semnificative. Practic, prin frustrarea aceasta tipică pentru vârsta pe care o avea, se poate explica și comportamentul lui ușuratic. Dar, după cum observăm din Jurnal, el încerca să-și autoimpună o disciplină, luptându-se cu propriile porniri și defecte. Tolstoi nu a apucat să tragă niciun foc de armă în inamic – doar a asistat, a observat starea soldaților și atmosfera”, mai spune Axinia Crasovschi.
