Bărbat arestat după ce s-a cățărat pe un zid al Royal Mews, lângă Palatul Buckingham

Bărbat arestat după ce s-a cățărat pe un zid al Royal Mews, lângă Palatul Buckingham

Un bărbat a fost arestat sâmbătă, 16 septembrie, la primele ore ale dimineţii, după ce a fost văzut urcând pe un zid al Royal Mews, grajdurile de lângă Palatul Buckingham din Londra, a anunțat poliţia britanică, potrivit agenției Reuters, preluată de news.ro.

Ofiţerii au fost alertaţi la ora locală 1.25 cu privire la bărbatul care se căţăra pe perete pentru a intra în Royal Mews, care dă spre grădina Palatului.

Conform poliției, un tânăr de 25 de ani a fost reţinut în afara grajdurilor din Royal Mews. Bărbatul a fost arestat pentru încălcarea fără drept a unei proprietăţi, în temeiul Legii poliţiei şi al Legii privind criminalitatea organizată gravă.

Royal Mews răspunde de toate aranjamentele de călătorie rutieră pentru Regele Charles şi membrii Familiei Regale şi găzduieşte caleaşca regală aurită, Gold State Coach.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *