Boloș, despre „taxa pe boală”: „Suntem singura țară unde indemnizaţia de concediu medical e mai mare decât salariul”

Boloș, despre „taxa pe boală”: „Suntem singura țară unde indemnizaţia de concediu medical e mai mare decât salariul”

Marcel Boloș a precizat că „nu este vorba de o taxă nouă pe concedii medicale, ci de o eliminare a acestei facilităţi”, așa cum se aplică și în alte state europene. 

„Nu există nicăieri în Uniunea Europeană aşa ceva. Am studiat modelele de finanţare din Germania, Franţa, Italia, Spania. Nu există nici unde un sistem de plată al concediilor medicale atât de ineficient ca în România. (…) Suntem singura ţară din UE care îşi permite luxul, cu consecinţele dezastruoase de rigoare, de a avea indemnizaţia de concediu medical mai mare decât salariul atunci când eşti la serviciu. Da, doar la noi se poate să stai acasă în concediu medical şi să primeşti mai mulţi bani decât atunci când eşti la muncă. Şi repet, nu vorbesc aici de bolnavii cronici, nici de cei oncologici, nici de mame şi nici de copiii care au nevoie de îngrijiri medicale, ci vorbesc de sistemul de plată al concediilor medicale”, a spus Marcel Boloş.

Angajații Primăriei Bacău, premiați cu 10.000 de euro pentru proiecte europene ratate

Cum s-a ajuns la această anomalie

Conform prevederilor legale în vigoare, calculul pentru concediul medical presupune împărţirea sumei salariilor brute din ultimele 6 luni la totalul zilelor de stagiu din aceeași perioadă, urmată de înmulțirea rezultatului cu 75% (în cazul un ui concediu medical pentru o boală obișnuită) şi cu numărul de zile de concediu medical. Cu alte cuvinte, concediul medical este plătit cu 75% din salariul brut al angajatului, pentru fiecare zi de concediu medical.

Se ajunge, astfel, să fie mai profitabil pentru un angajat să stea în concediu medical, întrucât va fi plătit mai bine decât dacă ar lucra efectiv. Şi asta pentru că, până la 1 ianuarie 2018, când au intrat în vigoare noile prevederi privind transferul contribuțiilor (CAS și CASS) de la angajator în sarcina angajatului, angajatul trebuia să plătească 32,5% contribuţii sociale şi impozit pe venit, în timp ce acum trebuie să achite 45% din venituri.

Concret, calculul indemnizației de concediu medical pentru un angajat care suferă de o afecțiune obișnuită este următorul: Suma salariilor brute din ultimele 6 luni / numărul de zile de stagiu din ultimele 6 luni) x 75% x numărul de zile de concediu medical.

”Cam aşa arăta realitatea: la 75% indemnizaţie de concediu medical, prin neplata CASS pe perioada concediului medical beneficiezi de un net de plată de 86%. La 85% indemnizaţie de concediu medical, însă prin neplata CASS pe perioada concediului medical, beneficiezi de un net de plată de 98%. Şi acum, atenţie, la 100% indemnizaţie de concediu medical însă prin neplata CASS pe perioada concediului medical beneficiezi de un net de plată de 115%”, a mai afirmat ministrul Boloş.

S-a aflat cine este marele câștigător al premiului de la Loto. Este din Pitești și joacă aceleași numere de 25 de ani

Județele fruntașe la concedii medicale

Marcel Boloş a prezentat şi ”topul judeţelor şi al medicilor cu cel mai mare număr de concedii medicale şi zile de concediu medical acordate: Judeţul Prahova, top 20 medici: 15.402 concedii medicale cu 155.743 zile de concedii medicale; Judeţul Iaşi, top 20 medici: 12.038 concedii medicale cu 153.719 zile de concedii medicale; Judeţul Timiş, top 20 medici: 7.542 concedii medicale cu 73.767 zile de concedii medicale”. Marcel Boloş a mai arătat că ”seria lucrurilor aberante din sistemul de plată a concediilor medicale nu se opreşte aici”. ”În cursul anului 2023 s-au cheltuit 3,7 miliarde lei din bugetul de sănătate în loc să fie duşi aceşti bani spre spitale, medicamente, boli cronice, iar finalul anului 2023 ne-a pus în situaţia să avem restanţe la concediile medicale de 3,2 miliarde lei. Deci atenţie, în anul 2023 totalul cheltuielilor pentru concediile medicale, dacă aveam toţi banii, era de 6,9 miliarde lei”, a mai spus ministrul.

Angajații Loteriei Române ies în stradă. Vor protesta timp de patru zile în fața Ministerul Finanţelor

Procentele din salariul brut care se plătesc în funcţie de tipul de concediu medical

În funcţie de diagnostic se plăteşte un anumit procent din salariul brut:

– Boală obişnuită – 75%

– Accident in timpul deplasării la/de la locul de muncă – 100%/80%

– Accident de muncă – 100%/80%

– Boala profesională – 100%/80%

– Boala infectocontagioasă din grupa A – 100%

– Urgenţă medico-chirurgicală – 100%

– Carantina – 75%

– Sarcină şi lăuzie – 85%

– Boală cardiovasculară – 75%

– Neoplazii, SIDA – 100%

– Risc maternal – 75%

Directoarea școlii din Capitală unde un copil a fost abuzat sexual se spală pe mâini de responsabilitate: tatăl victimei, exclus de la ședința cu părinții

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *