Cameron nu vrea ca vânzările de arme către Israel să fie suspendate

Rmag Breaking News

Şeful diplomaţiei britanice David Cameron a exclus marţi orice schimbare în politica actuală de furnizare de arme către Israel, în pofida apelurilor de suspendare a acestor vânzări din cauza conflictului din Fâşia Gaza, transmite miercuri AFP.

„Am trecut în revistă cele mai recente sfaturi cu privire la situaţia din Gaza şi la desfăşurarea campaniei militare de către Israel”, a spus Cameron.

„Această evaluare nu schimbă poziţia noastră cu privire la licenţele de export” pentru arme către Israel, a adăugat el.

Şeful diplomaţiei britanice a dat aceste răspunsuri la o conferinţe de presă la Washington, alături de omologul său american, Antony Blinken.

Această decizie este „în conformitate cu sfaturile pe care le-am primit şi pe care le-au primit alţi miniştri”, a spus el, subliniind că guvernul britanic va continua să „evalueze” situaţia.

Londra şi-a înăsprit tonul faţă de Israel după moartea, la 1 aprilie, a şapte lucrători umanitari, inclusiv trei britanici, ucişi în Fâşia Gaza de în timp ce transportau alimente pe teritoriul palestinian asediat, ameninţat de foamete.

Aceste declaraţii survin în contextul în care s-au înmulţit apelurile ca guvernul britanic să suspende vânzările de arme către Israel în semn de protest faţă de modul în care ţara poartă război în Fâşia Gaza împotriva mişcării islamiste Hamas.

„Poziţia noastră este în concordanţă cu cea a partenerilor noştri internaţionali. Până în prezent, nicio ţară cu idei similare nu a luat decizia de a suspenda licenţele existente de export de arme către Israel, a susţinut Cameron, reiterându-şi sprijinul pentru securitatea Israelului.

Cu toate acestea, ulterior, el şi-a reiterat „grava îngrijorare” cu privire la accesul la ajutorul umanitar în Fâşia Gaza şi a declarat că Israelul trebuie să transpună în realitate angajamentele ce vizează permiterea unei creşteri substanţiale a ajutorului umanitar pentru palestinieni.

The post Cameron nu vrea ca vânzările de arme către Israel să fie suspendate appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *