Când începe Mireasa – Capriciile Iubirii sezonul 6, la Antena Stars. „Vă aștept în fiecare seară, de luni până vineri”

Când începe Mireasa – Capriciile Iubirii sezonul 6, la Antena Stars. „Vă aștept în fiecare seară, de luni până vineri”

Aftershow-ul Mireasa – Capriciile iubirii revine la Antena Stars cu cel de-al şaselea sezon. Începând de astăzi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 19.00, Gabriela Cristea va aduce în atenţia telespectatorilor un conţinut unic, în care vor fi dezbătute cele mai fierbinți subiecte de la Mireasa, alături de toți cei implicați.

„Sunt bucuroasă că începând de astăzi revenim în casa Mireasa cu un nou sezon Mireasa – Capriciile iubirii. După ce mi-am încărcat bateriile alături de familie, în vacanţă, le dau întâlnire telespectatorilor în fiecare seară, de la 19.00, în direct, pe Antena Stars.

Aşa cum ne-am obişnuit, vom trata pe larg toate subiectele de peste zi din Casa Mireasa şi vom dezbate alături de concurenţi şi de familiile, şi prietenii lor cele mai importante momente. Anul acesta, în cel de-al șaselea sezon al show-ului de la Antena 1, vom descoperi nişte concurenţi extraordinari şi o prezenţă-record a mamelor, nu mai puţin de opt la număr, ceea ce va da show-ului o încărcătură cu totul specială.

Vă aştept în fiecare seară, de luni până vineri, de la 19.00, în direct pe Antena Stars la Mireasa, Capriciile iubirii!”, a declarat Gabriela Cristea.

Pe durata întregului sezon, aftershow-ul Mireasa – Capriciile iubirii va încerca să îi ajute pe concurenții din casă să își dea seama dacă ceea ce simt este un sentiment sincer sau mai mult un capriciu, o ambiție.

Așadar, în fiecare zi de luni până vineri, de la 19.00, cei de acasă pot regăsi în platoul Mireasa – Capriciile iubirii atât concurenții din casă, cât și rudele acestora, dar și prieteni sau chiar fani ai emisiunii. Mai mult, imagini în exclusivitate vor fi prezentate celor de acasă în premieră în cadrul reality show-ului Mireasa – Capriciile iubirii.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *