Care este considerat cel mai bogat sat din România / Deținătorii unui Ferrari sunt considerați săraci

Care este considerat cel mai bogat sat din România / Deținătorii unui Ferrari sunt considerați săraci

Un sat din România este considerat ca fiind cel mai bogat din țară, având în vedere că venitul mediu este mai mare decât în celelalte zone. Localnicii care dețin un Ferrari sunt catalogați ca fiind săraci.

Localnicii din satul Certeze din Satu Mare sunt obișnuiți să vadă o căruță trasă de un cal prin fața unui Ferrari parcat în fața unei vile luxoase.

Cel mai bogat sat din România: Certeze, în Satu Mare

Chiar dacă nivelul de trai este ridicat, satul Certeze duce lipsă de locuitori și deși pe hârtie apar 3.000 de persoane, multe au decis să plece la muncă în străinătate, pentru un trai mai bun.

Acum câțiva ani, jurnaliștii de la Deutsche Welle au venit în țară pentru realizarea unei serii de reportaje despre cele mai pitorești localități din România. Ei au descoperit că localnicii au plecat în țări precum Spania, Italia, Franța, Germania sau Marea Britanie, la început ca muncitori pe șantier sau vânzători de ziare.

Cu banii pe care i-au obținut, aceștia au investit în case, mașini și afaceri.

Unul dintre cei mai realizați localnici este Patrick, care a ajuns antreprenor în Franța. În satul de unde s-a născut, el deține una dintre cele mai luxoase vile și este proprietarul unui Ferrari, scrie Stiri de Cluj.

Ce spun localnicii despre Patrick, ajuns antreprenor în Franța

„A plecat de tânăr, de jos, ca muncitor, iar acum la 32 de ani are o companie care angajează alți oșeni la Paris.

Deși anul trecut a jurat că nu se vine în vacanță acasă cu Ferrari-ul pentru că și-a distrus pe drumurile noastre jantele “de 20.000 euro”, nu s-a ținut de promisiune.

Ofticoșii din sat au râs de el că are mașină veche, dar Patrick avea pregatită o mutare care să-i lase pe toți cu gura căscată: amenajarea unui complex sportiv în Certeze, în care să joace fotbal când se întoarce în concediu, cu prietenii”, a povestit un locuitor din Certeze, pentru sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *