Casa Albă avertizează că riscul extinderii conflictului Israel-Hamas în regiunea Orientului Mijlociu este „real și ridicat”

Casa Albă avertizează că riscul extinderii conflictului Israel-Hamas în regiunea Orientului Mijlociu este „real și ridicat”

SUA consideră că există un “risc ridicat” de extindere în Orientul Mijlociu a conflictului dintre Israel și Hamas, în condițiile în care grupările militante care acționează drept interpuși ai Iranului continuă să vizeze trupele americane staționate în regiune, relatează CNN.

“Suntem vigilenți, pentru că vedem amenințări ridicate împotriva forțelor noastre în întreaga regiune și un risc ridicat de extindere a acestui conflict în alte părți ale regiunii. Facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a descuraja și a preveni acest lucru”, a declarat consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, duminică, 29 august, la emisiunea “Face the Nation” de la CBS.

Săptămâna trecută, SUA au efectuat atacuri aeriene care au vizat două facilități ce aveau legături cu milițiile susținute de Iran în estul Siriei, după o serie de atacuri cu drone și rachete asupra forțelor americane din regiune.

Atacurile aeriene împotriva facilităților care aveau legături cu Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran și cu grupările afiliate nu s-au soldat cu victime, a apreciat Washingtonul.

Întrebat despre bombardamentele americane asupra interpușilor din regiune ai Iranului , Sullivan a declarat, pentru ABC: “Dacă atacurile vor continua, vom răspunde și cred că iranienii înțeleg mesajul nostru”.

“Noi, desigur, luăm toate măsurile necesare pentru a ne proteja forțele, pentru a ne spori vigilența și pentru a colabora cu alte țări din regiune pentru a încerca să împiedicăm ca acest conflict care are loc în prezent în Israel și Gaza să se transforme într-un conflict regional”, a spus Sullivan.

“Dar riscul este real și, prin urmare, vigilența este ridicată, iar măsurile pe care le luăm pentru a descuraja și a preveni acest lucru sunt serioase, sistematice și continue”, a adăugat consilierul american.

Ce spune Teheranul

Ministrul iranian Hossein Amirabdollahian a declarat că Iranul nu vrea ca războiul “să se extindă” după atacul de la 7 octombrie comis de militanţi palestinieni ai Hamas asupra Israelului soldat cu cel puţin 1.400 de morţi, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

Israelul a bombardat de atunci Fâşia Gaza cu lovituri aeriene şi a început operaţiuni la sol în scopul de a distruge mişcarea islamistă Hamas susţinută de Iran şi a recupera cele peste 200 de persoane răpite în Fâşia Gaza.

“Nu vrem ca războiul să se răspândească”, a declarat Amirabdollahian duminică, într-o intervenţie la CNN.

Iranul ştia probabil că Hamas plănuieşte “operaţiuni împotriva Israelului”, au afirmat SUA, dar rapoartele iniţiale ale serviciilor americane au arătat că unii lideri iranieni au fost surprinşi de atac, cea mai sângeroasă zi din istoria de 75 de ani a Israelului.

Amirabdollahian a respins duminică afirmaţiile care leagă direct Iranul de atacuri, numindu-le “lipsite de fundament”. “Am avut mereu sprijin media, politic şi internaţional pentru Palestina. Nu am negat niciodată acest lucru”, a spus el.

“Acesta este adevărul, dar în legătură cu această operaţiune numită Furtuna Al Aqsa nu a existat legătură (…) între Iran şi operaţiunea Hamas, nici a guvernului meu, nici a unei părţi a ţării”, a mai afirmat ministrul de externe.

Trupele americane şi ale partenerilor au fost atacate de cel puţin 19 ori în Irak şi Siria de forţe susţinute de Iran în ultima săptămână.

Amirabdollahian a spus că legarea Iranului de orice atac în regiune, când interesele SUA sunt vizate, fără furnizarea de dovezi, este “total greşită”.

Oamenii din regiune sunt furioşi, a spus el, şi “nu primesc ordine de la noi”. “Ei acţionează în conformitate cu propriile interese. De asemenea, ceea ce s-a întâmplat, ceea ce a fost făcut de Hamas, a fost în totalitate palestinian”, a mai afirmat şeful diplomaţiei iraniene.

SUA au comunicat marţi ONU că nu caută conflictul cu Iranul, dar secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat că Washingtonul va acţiona prompt şi decisiv dacă Iranul sau intermediarii săi atacă personal american oriunde în lume.

Pentagonul a anunţat joi că armata SUA a efectuat tiruri asupra a două depozite de arme şi muniţii din estul Siriei utilizate de Gardienii Revoluţiei din Iran şi de grupările pe care le susţin.

Foto: Profimedia Images

Urmărește LIVETEXT desfășurarea războiului dintre Hamas și Israel

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *