Câți bani a câștigat anul trecut Adelina Pestrițu. Sumele au explodat în 2022

Câți bani a câștigat anul trecut Adelina Pestrițu. Sumele au explodat în 2022

Adelina Pestrițu, unul dintre cei mai urmăriți creatori de conținut din România, a câștigat în anul 2022 sume impresionante de bani. Fosta prezentatoare TV este urmărită în prezent de peste 1,8 milioane de oameni pe Instagram.

Adelina Pestrițu a renunțat la televiziune în urmă cu mai mulți ani și a devenit creator de conținut. Vedeta își ține fanii la curent cu tot ceea ce face și este mereu activă pe rețelele de socializare. Bruneta are contracte de imagine foarte bine plătite, astfel că putem să o vedem des pe panourile publicitare din România.

De când a renunțat să mai apară pe micul ecran, ea și-a concetrat toată atenția asupra platformelor de socializare. În urmă cu 7 ani, Adelina Pestrițu a început să facă video blog, unde avea sute de mii de vizualizări. De atunci, drumul ei către un real succes în online a fost construit pas cu pas.

Fosta prezentatoare TV deține integral Space Media Production, conform datelor comunicate pentru Economica.net de către Oficiul Național al Registrului Comerţului (ONRC). Firma, care are activităţi ale agențiilor de publicitate, a avut marjă de profit net de peste 62% în anul 2022, după ce în anul 2021 a mers în pierdere.

Potrivit sursei mai sus-menționate, în anul 2022, firma Adelinei Pestrițu a avut o cifră de afaceri netă de 1,9 milioane de lei, adică de patru ori mai mult decât în anul 2021.

Profitul net a fost de 1,18 milioane lei în 2022, după ce în anul 2021 a avut pierdere netă de circa 22.000 de lei, arată bilanţurile societăţii comparate de Economica.net. Space Media Production, firma Adelinei Pestrițu, a avut profitabilitate netă de peste 62%, arată calculele Economica.net pe baza bilanţurilor societăţii.

Space Media Production a obţinut aceste rezultate cu doi salariați în 2022, faţă de un angajat – în 2021.

Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea

Adelina Pestrițu și-a cumpărat recent un nou apartament

De mai mulți ani de zile, Adelina Pestrițu, Virgil Șteblea și Zenaida, fetița lor, locuiesc într-o casă construită de la zero, după bunul lor plac. Acum, vedeta și soțul au achiziționat o nouă locuință, dar nu pentru a se muta în ea.

Într-o vizită făcută la șantier, Adelina Pestrițu a dezvăluit: „Mi-am lăsat tocurile acasă și am mers în vizită pe șantier. Nu pentru a-i controla pe cei care lucrează acolo, ci pentru a-i cunoaște, a le mulțumi pentru efortul depus și pentru a intră oficial în nouă noastră casă, care va fi gata în curând”, a transmis Adelina Pestrițu, care a decis alături de soțul ei să investească în imobiliare.

Adelina Pestrițu, despre noua casă: „Am cumpărat-o renunțând la lucruri care mi-ar fi adus bucurii doar pe moment”

„Este o casă pe care am cumpărat-o renunțând la lucruri care mi-ar fi adus bucurii doar pe moment care în viitor n-ar fi însemnat nimic. Viață nu este doar despre distracții ci și despre cumpătare, care îți aduce confort, siguranță, încredere. Îmi place să cred că nu muncesc doar să fac față trendurilor și încerc să fiu conștientă și responsabilă și să am grijă și de mine cea din viitor.

Ce vreau să spun de fapt cu această postare este mesajul meu pentru tinerii lipsiți de încredere. Nu uitați că sunteți puternici și puteți să transformați în realitate orice vis măreț pe care îl aveți! Nu va lăsați bătuți indiferent de obstacolele pe care le veți întâlni în drumul vostru în viață. Aveți grijă de voi cei din prezent dar și de voi cei din viitor! Limitele sunt doar în mintea noastră!”, a mai scris vedeta pe Instagram.

„Noi încercăm să investim banii pe care îi câștigăm”

În mediul online, fanii au întrebat-o dacă se va muta în noua casă, ea a explicat că nu. „Nu!!! Nu mă mut! Noi încercăm să investim banii pe care îi câștigăm astfel încât să nu fim tentați să-i cheltuim pe lucruri inutile, dar să fim și siguri că își păstrează sau își cresc valoarea.”, a dezvăluit Adelina Pestrițu.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *