Apel la 112 că „o mină este în zona digului de intrare în Mangalia”. Autoritățile anunță că este „un buștean mai mare”

Apel la 112 că „o mină este în zona digului de intrare în Mangalia”. Autoritățile anunță că este „un buștean mai mare”

Un puitor de mine şi un elicopter verifică zona litoralului, de la Constanţa şi până la Mangalia, după ce un bărbat a spus că a văzut o mină, au anunţat Forţele Navale.

Un turist a sunat luni, 14 august, la numărul de urgență 112 și a raportat că a văzut o mină marină la Mangalia, la câteva ore după explozia de la Costinești.

Forțele Navale Române au transmis însă că nu este vorba despre o mină marină, ci despre un lemn: „Obiectul care a fost raportat la serviciul 112 că plutește în zona digului de intrare din Mangalia nu este mină marină, este un buștean mai mare”.

Puitorul de mine și plase efectuează de la ora 13.00 un „marș de cercetare și de inspecție” a litoralului, de la Constanța și până la Mangalia, iar de la ora 14.00, un elicopter PUMA naval „va inspecta aerian spațiul maritim din proximitatea litoralului”, au mai precizat Forțele Navale.

Cu câteva ore mai înainte, o explozie puternică a avut loc în zona digului din faţa Hotelului Forum din Costineşti. „Posibil să fie vorba despre o mină marină”, a transmis ISU Constanţa, care a anunţat că nu sunt victime.

O echipă de scafandri a fost trimisă la fața locului pentru a investiga situația, iar misiunea este una dificilă și prezintă „un grad ridicat de risc”, a declarat Corneliu Pavel, șeful biroului de presă al Forțelor Navale Române, pentru Libertatea.

La rândul său, Ministerul Apărării a transmis că Garda de Coastă verifică situația și a vorbit despre posibilitatea existenței unei a doua mine marine.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *