Catinca și Oana Roman s-au împăcat după acuzele de acum câteva luni. Surorile au împreună grijă de mama lor, care a fost operată

Catinca și Oana Roman s-au împăcat după acuzele de acum câteva luni. Surorile au împreună grijă de mama lor, care a fost operată

Catinca și Oana Roman s-au împăcat la spital, scrie Click. Surorile au fost alături de mama lor, căci Mioara Roman a trecut printr-o operație, iar starea ei e delicată după intervenție.

În urmă cu luni de zile, Oana Roman a acuzat-o public pe Catinca Roman că nu se interesează de starea mamei lor. Mioara Roman locuiește la azil de ani buni, după ce s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate și a avut nevoie de ajutor specializat.

În replică, sora Catinca a spus că de o perioadă de timp se luptă cu depresia, că ia un tratament și că revederea cu mama ei ar dezechilibra-o din nou. Toate acuzele și replicile dure au rămas în urmă, căci Catinca și Oana Roman s-au revăzut la spital, unde Mioara Roman a fost operată.

Catinca și Oana Roman, la spital, alături de mama lor

La începutul acestei săptămâni, starea Mioarei Roman s-a agravat la centrul de îngrijiri paleative, unde se afla internată, și a fost dusă la Spitalul Floreasca din București, unde a suferit o intervenție chirurgicală.

Pe Instagram, Oana Roman i-a îndemnat pe fanii ei să se roage pentru mama ei, să treacă cu bine peste perioada delicată. Alături de Mioara Roman a fost și Catinca. Click scrie că ea a fost cea care a stat și a vegheat-o ore în șir pe mama ei după intervenția dificilă.

În prezent, starea Mioarei Roman e delicată: „La acest moment este stabilă, însă pronosticul medicilor în ceea ce o privește e rezervat” , a declarat Catinca Roman, pentru sursa precizată mai sus.

Oana Roman, declarații după operația Mioarei Roman

„Am fost la mama. Am vorbit cu ea cât am putut, am comunicat așa cât de cât. Dar acolo la terapie intensivă e greu de privit și de procesat tot ce se întâmplă. Doamne ajută”, a scris pe Instagram Oana Roman.

Catinca Roman aștepta împăcarea cu Oana Roman

În ultima vreme, cele două și-au aruncat cuvinte grele și nu au reușit încă să ajungă la o înțelegere. Acum câteva luni, Catinca Roman spunea: „Deocamdată nu am reparat relația. Noi toată viața am fost așa, cu plusuri sau minusuri. La urma urmei suntem surori, cred că o să ne reconciliem. Eu țin foarte mult la ea, mi-am dorit întotdeauna o soră, așa că aștept cu interes să ne regăsim cumva. Trebuie cineva să facă primul pas”, a declarat Catinca Roman, potrivit Wowbiz.

Ce spunea Oana Roman despre sora ei

În urmă cu luni bune, Oana Roman i-a cerut public surorii sale să o viziteze pe mama lor, Mioara Roman, la azilul unde era internată. Catinca a dezvăluit care sunt motivele pentru care nu merge, iar vedeta a rupt orice legătură cu sora ei.

„Pentru mine, Catinca e un subiect închis. Nu ne mai vorbim! Pur și simplu, eu nu îmi mai doresc să mai vorbesc cu ea. Am rugat-o să se ducă și ea la mama pentru că eu eram prinsă până peste cap cu câinii, cu copilul, cu casa și ea nu a vrut să se ducă. Eu peste asta nu pot să trec. E și mama ei!”, a declarat Oana Roman pentru Cancan.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *