CCIR a semnat un Memorandum de Colaborare cu Uniunea Camerelor și Burselor de Mărfuri din Turcia

CCIR a semnat un Memorandum de Colaborare cu Uniunea Camerelor și Burselor de Mărfuri din Turcia

TOBB este cea mai puternică entitate juridică din Turcia care reprezintă interesele sectorului privat, având peste trei milioane de companii membre, plătitoare de cotizații anuale, activitatea acesteia fiind reglementată de un cadru juridic inspirat de modelul european, care prevede aderarea obligatorie a firmelor la camera de comerț turcă. Având în vedere aceste coordonate, TOBB a reușit să aibă un nivel de reprezentativitate însemnat la nivelul mediului de afaceri, dar și, în general, la cel al societății civile din Turcia, dezvoltând, în același timp, o infrastructură proprie impresionantă, utilizată în folosul comunității de business pe care o reprezintă.

 

„Memorandumul de Colaborare pe care l-am semnat astăzi cu TOBB, eveniment desfășurat în rezonanță cu relația politică excepțională dintre țările noastre, va contura un grad de apropiere mult mai mare între mediile de afaceri din România și Turcia care vor putea, astfel, să stabilească contacte de business într-un mod mai facil. Turcia rămâne cel mai important partener comercial al României dintre statele care nu aparțin Uniunii Europene, în strategia CCIR un pilon important fiind internaționalizarea business-ului românesc în spațiul extra-comunitar, context în care calitatea acestui stat de membru G20 reprezintă un avantaj de maximă importanță pentru România”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.

 

„În afară de relația personală deosebită pe care o am cu președintele CCIR, dl Mihai Daraban, și profit de acest prilej pentru a-i mulțumi pentru suportul total acordat în alegerea mea ca președinte al Federației Mondiale a Camerelor de Comerț, organizațiile noastre, precum și cele două comunități de business, au o lungă tradiție în ceea ce privește colaborarea. Consider că încheierea acestui nou Memorandum de Colaborare cu CCIR va fi o bază utilă pentru consolidarea relației politice dintre cele două state, România fiind un susţinător al intereselor Turciei în raport cu Uniunea Europeană și NATO. Oamenii de afaceri din Turcia sunt gata să împărtășească din experiența lor României, mai ales în ceea ce privește proiectele din infrastructură, pe care suntem convinși că le putem realiza împreună”, a declarat președintele TOBB, dl Rifat Hisarciklioglu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *