Ce se va alege de TAROM. Grindeanu a dat detalii

RMAG news

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri,  că TAROM va primi până la finele lunii ajutor din partea Comisiei Europene şi apoi va intra într-o etapă de reorganizare economică.

„Odată cu primirea acestui ajutor de la Comisia Europeană noi trebuie să intrăm într-o etapă de reorganizare şi suntem deschişi la orice fel de propunere care să ducă la aşezarea TAROM pe nişte principii economice solide. (…) Nu intră în discuţie dorinţa noastră de a salva această companie, dorinţa de a găsi orice fel de soluţii, inclusiv parteneriate care să ducă la acest scenariu fericit. Am căutat acest lucru, inclusiv săptămâna trecută, când am fost cu premierul în zona Golfului. Mâine avem o comisie mixtă la Bucureşti şi încercăm să găsim soluţii pentru TAROM”, a afirmat Grindeanu, la Tulcea.

Întrebat ce înseamnă reorganizarea economică pentru TAROM, ministrul a sugerat disponibilizarea a 50% din angajaţi.

„O companie de mărimea TAROM, care e aşezată pe baze economice corecte, are în mod normal în jur de 500, 600 de angajaţi, 90% dintre ei fiind personal navigant. Noi avem dublu”, a spus Grindeanu.

Pe agenda discuțiilor în Emiratele Arabe Unite, unde a fost Marcel Ciolacu, s-ar fi aflat și vânzarea TAROM. Guvernul vrea ca TAROM să aibă acționariat emiratez și negociază pentru păstrarea a cel puțin 51% acționariat, relata  TVR Info.

The post Ce se va alege de TAROM. Grindeanu a dat detalii appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *