Cele mai bune destinații turistice în care să mergi cu copiii

Cele mai bune destinații turistice în care să mergi cu copiii

Vacanțele împreună cu copiii rămân momentele cele mai de preț pentru întreaga familie. Pentru a fi o vacanță reușită, destinația aleasă trebuie să îndeplinească câteva cerințe importante, așa că mai jos îți spunem care sunt cele mai bune destinații turistice în care să mergi cu copiii, atât în România, cât și în Europa.

Dacă plănuiești o vacanță cu copiii, dar nu știi care este destinația turistică potrivită, îți oferim câteva recomandări care să te ajute să faci cea mai bună alegere.

Destinații turistice din România în care să mergi cu copiii

Vacanță împreună cu copiii pe Transalpina

Una dintre cele mai cunoscute destinații de vacanță din România, care îi va cuceri pe copii datorită peisajului superb pe care îl arată. La peste 2.000 de metri altitudine, traseul îți va sălta inima de emoție la fiecare curbă și te va lăsa fără suflare atunci când ajungi în cel mai înalt punct. O vacanță cu familia în care puțeți vizita și împrejurimile, mai ales că Peștera Polovragi este aproape, la fel și Peștera Muierilor și Lacul Oașa.

Vacanță cu copiii la Castelul de Lut Valea Zânelor

O vacanță la castel poate îndeplini una dintre cele mai frumoase dorințe ale copiilor. Locul unde te poți afla într-o poveste, propriul tău basm, datorită clădirilor construite din piatră, lemn, lut și paie. Aici, copiii se vor bucura de un peisaj din povești, iar adulții vor da în mintea copiilor din primele secunde.

Vacanță în Delta Dunării

Un loc de poveste în care vă puteți petrece cea mai frumosă vacanță alături de copii. Veți scăpa de agitația și aglomerația orașului într-un loc feeric, liniștit, acolo unde natura își arată cea mai frumoasă parte. Veți putea face activități multiple, iar una dintre cele mai recunoscute activități din Deltă este pescuitul.

Destinații turistice din România în care să mergi cu copiii – vacanță în Bucovina

Tradițiile de aici sunt păstrate de sute de ani, iar acest lucru face ca locul să fie unul de vis și ideal pentru o vacanță în familie. Este locul de poveste unde soarele răsare și apune din cele mai frumoase colțuri, unde poți face o serie de plimbări prin colțuri de natură, dar și unde vă puteți bucura împreună cu copiii de plimbări prin locurile deja celebre precum mănăstirile pictate în nuanțe celebre de albastru.

Vacanță cu copiii în Brașov

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, care nu încetează să uimească turiștii în fiecare an. Orașul aflat la poalele muntelui Tâmpa poate fi locul ideal pentru o vacanță cu copiii datorită atracțiilor turistice multiple, dar și centrului orașului fermecător. Aici s-au scris pagini de istorie și încă se păstrează tradiții deosebite.

Vacanță cu copiii la Cazanele Dunării

Un alt loc de poveste care îi va fascina pe copii, de la mic la mare. Aici poți face plimbări cu vaporul pe Dunăre, poți porni la drumeții în munți, prin Parcul Natural Porțile de Fier, dar poți și vizita peșteri sculptate de trecerea apei. Este locul liniștit care vă va umple de energie și bună dispoziție în concediul de vară.

Vacanță în Maramureș

Nici zona Maramureșului nu trebuie uitată atunci când cauți o vacanță cu copiii în România. Este locul unde veți resimți cel mai bine aerul de munte mai ales dacă veți merge să vizitați Parcul Național Munții Rodnei. Pentru o doză de veselie, nu ar trebui să ratați nici vestitul Cimitir Vesel de la Săpânța.

Vacanță cu copiii în Cluj

Dacă plănuiți să vă plimbați mult în vacanță, atunci, cu siguranță, merită să ajungeți împreună cu copiii și în Cluj. Aici, la distanțe mici, veți găsi o serie de obiective turistice, iar printre cele mai importante sunt Salina Turda, Parcul Național Apuseni sau Cetățuia, locurile de unde puteți pleca și cu cele mai frumoase amintiri.

Barcelona – destinație de vacanță cu copiii
Sicilia, Spania
Brașov – vacanță cu copiii
Delta Dunării – vacanță cu copiii

Destinații turistice din Europa în care să mergi cu copiii

Dacă plănuiești o vacanță cu copiii în Europa, atunci iată care sunt destinațiile ideale de mers.

Vacanță cu copiii în Italia

Italia poate fi una dintre cele mai potrivite destinații de vacanță din Europa pentru familie. Aici veți putea face o serie de activități, vă veți bucura de cele mai gustoase preparate culinare și veți învăța lucruri noi de care vă veți bucura mai târziu. Printre cele mai frumoase locații din Italia care merită vizitate cu copiii se numără: Roma, pentru artă și cultură, Sicilia, pentru experiențe unice sau Toscana, pentru distracția garantată din parcurile de distracții.

Vacanță cu copiii în Grecia

Pentru un concediu cu familia, Grecia este țara care îți oferă o serie de orașe numai bune de explorat. Din Grecia poți alege insula Rodos, locul primitor pentru familii cu copii datorită activităților multiple de aici, Halkidiki, insula unde puteți să vă distrați în Parcul Aristotel sau cunoscutele peșteri, dar și Atena, destinația clasică grecească. În Atena veți fi fericiți de la mic la mare atunci când veți începe să cutreierați locurile.

Vacanță cu copiii în Spania

Spania este locul primitor, cu oameni calzi și amabili, care vă va cuceri din prima. Este locul ideal pentru vacanță cu copiii, deoarece aveți numeroase opțiuni de distracție. Puteți alege Barcelona pentru o mulțime de atracții turistice, printre care Parcul de distracții Tibidabo, sau puteți alege Malaga, locul unde să vizitați cele mai frumoase castele. De asemenea, și Valencia este orașul care îți poate garanta o vacanță reușită cu copiii datorită atracțiilor precum Grădina Zoologică Bioparc, dar și plajele minunate.

Vacanță cu copiii în Portugalia

Este țara recunoscută pentru grija și atenția pe care oamenii le au pentru copii, așa că poți merge liniștit în orașe precum Lisabona, capitala Portugaliei, acolo unde puteți vizita Grădina Zoologică, dar și Castelul Saint George sau Acvariul.

Destinații turistice din Europa în care să mergi cu copiii – Paris

Parisul este întotdeauna o idee bună pentru vacanță, așa că merită să ajungi aici și cu copiii. Orașul este plin de bulevarde mari și frumose, parcuri pline de verdeață unde puteți avea parte de cel mai frumos și liniștit picnic, dar și grădini luxuriante precum Jardin de Plantes sau Jardin des Tuileries. Bineînțeles, cel mai atractiv punct al orașului rămâne Turnul Eiffel, locul unde copiii se vor bucura cel mai mult de priveliște.

Destinații turistice din Europa în care să mergi cu copiii – Antalya, Turcia

Locul deja recunoscut pentru facilitățile numeroase pentru copiii de toate vârstele. Aici poți alege una dintre stațiunile care să îți garanteze distracția celor mici prin toboganele și parcurile de distracție deținute. Este locul în care te vei distra copios alături de copii.

Destinații turistice din Europa în care să mergi cu copiii – vacanță în Egipt

Dacă vreți o vacanță în care să vă distrați de dimineață până seara practicând sporturi nautice, atunci puteți să alegeți Egiptul. Este destinația de vacanță care abundă de plaje cu nisip auriu, dar și de sate de vacanță și atracții de top când vine vorba de aventură. Atracții turistice precum Colosul din Memnon, dar și statuile faraonului Amonhtep III nu trebuie ratate dacă ajungeți aici.

Citește și: Cele mai frumoase stațiuni montane din Europa pe care să le vizitezi vara asta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *