Cele mai bune metode pentru a ține pisica departe de bradul de Crăciun – Top 5 mirosuri care o pun pe fugă

Cele mai bune metode pentru a ține pisica departe de bradul de Crăciun – Top 5 mirosuri care o pun pe fugă

La prima vedere, copiii ar putea să pară cei mai încântați de bradul de Crăciun împodobit, dar oamenii care au pisici știu că și felinele de abia așteaptă acest moment, relatează Ziare.com.

Bradul devine locul în care pisica se urcă, își ascute ghearele, instalația se preface în cel mai gustos pliculeț, globurile devin cei mai mari inamici. Cu alte cuvinte, e ca și cum singurul scop din viața pisicii devine să pună la pământ pomul.

Deși poate părea haioasă la o primă vedere, această imagine este însă și plină riscuri. Pisicile se pot electrocuta sau răni în timpul unei astfel de operațiuni.

Există însă câteva trucuri pe care le puteți pune în practică pentru a ține animalul de companie departe de brad. Vorbim, mai exact, despre mai multe mirosuri pe care acestea nu le suportă, astfel că dacă le simt în jurul bradului există toate șansele ca să nu se apropie de el.

Mirosurile care țin departe pisicile de brad

– Oțetul de mere (poate fi pulverizat pe conuri, puse la baza bradului)

– Coji de portocale (pot fi tăiate efectiv felii de portocale și puse în brad pe post de ornamente)

– Coji de lămâie

– Piper (poate fi pus piper măcinat la bază)

– Spray cu repelent

Un alt sfat ar fi ca bradul să nu fie poziționat lângă obiecte pe care pisica se poate urca și de pe care să sară ulterior, cum ar fi piese de mobilier, scaune, fotolii sau canapele.

O altă variantă care nu va ține pisica departe, dar care poate fi un semnal de alarmă în cazul în care sunteți acasă, ar fi să puneți la bază clopoței sau orice alte ornamente care face zgomot, astfel încât să vă dați seama că bradul e în pericol.

Evitați să puneți cadouri sub brad, mai ales dacă sunt legate cu panglici, șnururi sau alte materiale de care pisica poate să se simtă atrasă.

Suportul de brad poate să pară de asemenea tentant, astfel că cea mai bună variantă ar fi să fie acoperit cu o husă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *