Cine ar mai fi luat bani de la ruşi

Rmag Breaking News

Se aşteaptă ca noi acuzaţii să apară în public cu privire la finanţări secrete din partea Rusiei către politicieni europeni, ca parte a unei campanii de dezinformare dusă de Moscova.

Ziarul ceh Denik N a relatat că politicianul de extrema-dreaptă Petr Bystrom, care face parte din partidul Alternativa pentru Germania (AfD), deputat în parlamentul german, este suspectat că a fi avut contacte cu platforma de internet pro-rusă Vocea Europei (Voice of Europe, VoE) şi este posibil să fi acceptat bani.

Guvernul de la Praga a inclus recent această platformă pe lista cu sancţiuni a Republicii Cehe. Bystron s-a născut în fosta Cehoslovacie, după care s-a mutat în Germania.

„Am convingerea că ceea ce ştim acum este doar vârful aisbergului”, a declarat vineri vicepreşedinta Comisiei Europene Vera Jourova pentru ziarul ceh Hospodarske noviny.

Jourova, care în afară de vicepreşedinte este şi comisar european pentru valori şi transparenţă, presupune că Rusia plăteşte mult mai mulţi politicieni sau persoane cu influenţă din Uniunea Europeană decât se ştia până acum.

„Desigur, noi (în calitate de politicieni) nu dispunem de instrumentele necesare pentru a stabili cine sunt ei, dar serviciile secrete sunt pregătite să dezvăluie informaţiile şi să le comunice publicului – şi acesta este un lucru bun”, a remarcat ea.

Jourova, de origine cehă, a spus că diferitele niveluri de securitate naţională din statele membre ale UE complică situaţia.

„Dacă este vorba într-adevăr de un caz de corupţie, aceasta trebuie să fie decis desigur de anchetatori şi judecători”, a adăugat comisarul.

Bystron a declarat pentru DPA că relatările din presă sunt „afirmaţii şi acuzaţii nedovedite”.

Într-o declaraţie către conducerea partidului AfD, consultată de DPA, el susţine: „În niciun moment nu am primit bani sau criptomonede de la vreun angajat al VoE (sau de la vreun rus)”.

The post Cine ar mai fi luat bani de la ruşi appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *