Cine este Mihai Dinvale, actorul care se alătură distribuției comediei Lasă-mă, îmi place! Camera 609

Cine este Mihai Dinvale, actorul care se alătură distribuției comediei Lasă-mă, îmi place! Camera 609

Mihai Dinvale, unul dintre cei mai apreciați și îndrăgiți actori români, se alătură distribuției comediei romantice Lasă-mă, îmi place! Camera 609, proiect semnat Ruxandra Ion şi Dream Film Production, ce poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

Absolvent al Liceului de Muzică din Timișoara și al Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, Mihai Dinvale a lucrat ca actor la Teatrul Mic din București, unde a ocupat inclusiv poziţia de director, iar numeroasele roluri interpretate de-a lungul timpului l-au transformat într-un actor complet și complex.

În serialul Lasă-mă, îmi place! Camera 609, începând de vinerea aceasta, de la ora 20.30, Mihai Dinvale îl intepretează pe Prof. Dr.

Eduard Trandafir, fratele Violetei Pop (Emilia Popescu). Acesta revine în țară, după o carieră îndelungată în Statele Unite, și le face o surpriză tuturor celor din casa Pop, care i-au lipsit în toată această perioadă.

Apariţia sa este una cu totul specială pentru Victor (Matei Negrescu), de care este foarte atașat și pe care vrea să-l vadă stabilit la casa lui, alături de Eva (Anda Sârbei) și de copil.

Despre provocările care vin la pachet odată cu interpretarea personajului Eduard Trandafir, dar și despre relația pe care o are cu actorii din serial, Mihai dezvăluie că: ,,Fetele sunt super talentate și extrem de frumoase, toate!

Echipa tehnică este una profesionistă, operatorul iubește actorii și știe cum să-i pună în valoare, iar regizorul are calmitatea specifică italienilor, colaborează extraordinar cu toți actorii și găsește soluții pentru ca fiecare cadru să iasă perfect. Deasupra tuturor este Ruxandra Ion, această producătoare minunată”, continuând: ,,Știu că v-am stârnit curiozitatea, așa că vă invit cu mare drag să ne urmăriți, pentru că merităm și nu vă va părea rău!”.

Ultimele episoade ale primului sezon al serialului Lasă-mă, îmi place! Camera 609 pot fi urmărite vineri, de la 20.30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, pentru ca proiectul să revină cu al doilea sezon, începând din 12 ianuarie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *