Cine sunt suporterii care au afișat bannerul ”Kosovo is Serbia”?

Cine sunt suporterii care au afișat bannerul ”Kosovo is Serbia”?

Adevărul e că avem o națională care nu s-a mai calificat pe la turneele finale, dar ca să fim corecți, avem și un anumit tip de public care nu merită să aibă o națională calificată. Suporterii, care au cauzat întreruperea meciului cu Kosovo, merită cu vârf și îndesat fotbalul de ligă județeană practicat uneori de tricolori.

50 de minute am avut revizionism, nu sport, marți, la meciul de fotbal România – Kosovo. Până la urmă, am câștigat cu 2-0, dar riscul unei pedepse severe rămâne. 

Pentru că tipul acesta de ”încurajare” merge cu brio la liga satelor – clisee naționaliste, cum că noi, vlahii vorba scriitorului Andrei Crăciun, am pus coada la cireașă. Acestor suporteri nu le pasă că riscăm să devenim outsideri pe teren la masa verde din cauza lor. 

Genul acesta de suporteri își iubesc glia lovind în echipa națională de fotbal, o demonstrație paranormală de patriotism.

După generația de aur am regresat în teren, dar mai mult am făcut pasul înapoi în tribune.

Pe vremea când Hagi, Primul Hagi cu tot respectul pentru Ianis, încă juca și România se califica la pas la turneele finale era cam la fel cu suporterii. Și atunci își dădeau în petec, doar că pe vremea aia aveau alte lucruri de împărțit. După ce că tribunele erau goale la unele meciuri, fanii echipelor bucureștene se înjurau de zor, puțin le păsa de stângul Regelui și de imnul tricolor.

Suporterii celor de Rapid, Steaua și Dinamo se arătau cu degetul unii pe alții, dar toate cele trei au fost echipe privilegiate de regimul comunist, mai mult sau mai puțin, hai să fim serioși! Că jucai la Steaua, Dinamo sau Rapid, tot aveai un aparat video în sufragerie pe intervenția clubului.

Aș pune pariu că fix tipul ăla de suporter care în loc să încurajeze atunci naționala lui Hagi, s-a metamorfozat azi în suporterul naționalist care nu dă doi bani pe reconstrucția tricolorilor. 

Îl vrea pe Avram Iancu în atac și pe Mihai Viteazul selecționer. Iar Märgelatu să fie coordonator de joc.

Sunt genul de suporteri care nu știu să-și țină copiii de mână la un meci de fotbal, genul de suporteri care probabil își bat nevestele de față cu copiii, la fel cum acum și-au bătut joc de naționala de fotbal, de față cu cei mici veniți cu părinții la fotbal. 

Și când te gândești că tricolorii au câștigat cu 2-0 și pentru ei, parcă îl înțelegi pe Moruțan care la finalul meciului, dă un interviu într-o doară.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *