Ciolacu: Nu va exista niciun Ținut Secuiesc niciodată în România. Nu va vinde nimeni Ardealul

Ciolacu: Nu va exista niciun Ținut Secuiesc niciodată în România. Nu va vinde nimeni Ardealul

„Nu va exista niciun Ținut Secuiesc niciodată în România. Nu va vinde nimeni niciun Ardeal, nu se va schimba nicio frontieră. De ce? Pentru că suntem în Uniunea Europeană și în NATO. Vom fi cu drepturi depline la sfârșitul anului și în spațiul Schengen terestru (…) Trebuie să vă uniți, nu împotriva altor români, trebuie să vă uniți să aduceți un gospodar mai bun la primărie, la consiliul județean, soluții mai bune, pentru că anumite județe totuși sunt mai întârziate. (…) Eu nu mai vreau să mă întorc în trecut. Vreau să trăiesc într-o țară normală. Sunt ultimii ani de dezvoltare intensă a României”, a spus premierul Marcel Ciolacu la Conferința Județeană de Alegeri a PSD Mureș. 

Premierul a continuat: „La dumneavoastră, la Mureș, la Satu Mare, la Covasna și la Harghita este o  situație, să spunem fără vorbe mari, mai specială, o istorie mai încrâncenată. Eu nu fac parte din politicienii care vin și învrăjbesc românii cu românii de alte etnii și pe urmă pleacă bine-mersi la București și pe ei nu îi deranjează ce se întâmplă în comunitățile dumneavoastră și de fapt nu construim nimic, ci pentru o perioadă limitată de timp obținem poate un număr, dar nu semnificativ sau determinant, un numar mai mare de voturi”. 

„Spunea domnul profesor Vasile Dîncu că trebuie cântărită foarte bine. Poate este o soluție ca toate partidele românești să se unească împotriva cui? tot a unor români, dar de etnie maghiară (…) Nu știu care este soluția cea mai bună. Cu certitudine dumneavoastră trebuie să știți care este și dumneavoastră o luați, dar eu nu vin să învrăjbesc. Eu vreau să trăiesc într-o Românie normală. Cred că împreună putem construi. Îmi doresc să fim reprezentați la vârful administraților locale și aici trebuie să găsim soluțiile cele mai bune”, a mai spus Marcel Ciolacu

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *