Clădiri sigure și condiții moderne de studiu pentru 2.500 de elevi din Sectorul 4. Încep lucrările de consolidare și de modernizare a școlilor și grădinițelor

Clădiri sigure și condiții moderne de studiu pentru 2.500 de elevi din Sectorul 4. Încep lucrările de consolidare și de modernizare a școlilor și grădinițelor

De toate acestea vor beneficia alte 11 școli, licee și grădinițe din Sectorul 4 (Școala Gimnazială Nr. 308, Școala Gimnazială „Ienăchiță Văcărescu”, Grădinița Școlii Gimnaziale Nr.96, Grădinița Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, Școala Gimnazială Specială Nr. 3, Grădinița Școlii Gimnaziale Nr. 308, Școala Gimnazială „George Topârceanu”, Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, cu două corpuri de clădire, o creșă și două centre sociale multifuncționale), ale căror lucrări de reabilitare și modernizare vor începe în perioada imediat următoare și care vor fi finanțate din bugetul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de unde Sectorul 4 al Capitalei a reușit accesarea sumei de 385 de milioane de lei. 

Primele patru școli care vor intra în reparații capitale sunt: Școala Gimnazială Nr. 308, Școala Gimnazială Specială nr. 3,Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, cu cele două corpuri de clădire și Școala Gimnazială „George Topârceanu”. Aceasta din urmă a fost gazda lansării proiectului de consolidare și modernizare a unităților de învățământ.

„Datorită investițiilor pe care Sectorul 4 le face, totul se schimbă. Și ne uităm împrejurul nostru și vedem că banii europeni aduc din aproape în aproape schimbări majore în viața noastră, a celor care locuim în Sectorul 4. Fără educație nu poate exista nimic. Lucrurile acestea contează extrem de mult pentru că nu putem construi o societate performantă fără educație, fără o infrastructură de calitate nu se poate.  Astăzi începem, la nivelul școlilor din Sectorul 4, lucrări de amploare finanțate prin PNRR (Sectorul 4 a accesat, până în prezent, pentru diverse programe, peste un 1,5 miliarde de lei) și avem două lucruri extrem de importante de subliniat. Primul și cel mai important este că Școala Topârceanu la care ne aflăm astăzi va suferi modificări o transformare fundamentală, astfel încât în următorul an vom discuta despre cu totul și cu totul alte condiții de infrastructură educațională, atât din vedere al modului în care este construită această  clădire, cât și din punct de vedere infrastructurii educaționale. Nu în ultimul rând, am rezolvat împreună cu ai mei colegi și cu specialiștii o problemă deosebită pe care toate școlile din țară, care intră în reabilitare o au și anume: ce facem cu copiii pe timpul lucrărilor? Am aplicat o soluție pe care am văzut-o deseori întâlnită  în Uniunea Europeană, atât în țările nordice, în Franța, în Germania și anume aceea a-i muta în construcții modulare, amenajate și dotate la cele mai înalte standarde”, a declarat Daniel Băluță, primarul Sectorului 4. 

Timp de un an de zile, intervalul preconizat, de altfel, pentru finalizarea lucrărilor în aceste unități de învățământ, constructorii vor lucra la consolidarea clădirilor, acolo unde acestea sunt încadrate în diverse clase de risc seismic (așa cum este cazul Colegiului de Arte „Dinu Lipatti”, încadrat în RS II), precum și la modernizarea și la reabilitarea energetică a clădirilor. La finalul lucrărilor, toate școlile și grădinițele vor fi dotate cu mobilier nou și cu echipamente informatice de ultimă generație, vor fi autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu și vor putea oferi condiții sigure și moderne de studiu pentru elevii și preșcolarii care învață în ele. 

Pe perioada acestor lucrări complexe și ample, care nu se pot realiza în prezența elevilor în clădirile aflate în consolidare/reabilitare, toate clasele vor fi relocate în spații auxiliare, sigure și moderne, unde își pot desfășura orele. Relocarea elevilor, însă, nu se va mai face în clădiri aparținând altor unități de învățământ, ci în construcții modulare, dotate cu tot ce este necesar, conform normativelor/standardelor în vigoare, amplasate chiar în curtea școlii sau a liceului ce urmează să intre în reparații. Aceste construcții modulare au o suprafață desfășurată cuprinsă între 400 și 800 de metri pătrați, pentru a permite desfășurarea activităților didactice a zece clase simultan, la Școala Gimnazială Nr. 308, Școala Gimnazială „George Topârceanu” și Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti”, respectiv a cinci clase la Școala Gimnazială Specială nr. 3.

Toate lucrările de consolidare, reabilitare și modernizare sunt finanțate din bugetul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de unde Sectorul 4 al Capitalei a reușit accesarea sumei de 300 de milioane de lei, aferentă lucrărilor din cele 11 unități de învățământ înscrise pe cererile de finanțare. Totodată, dotarea cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale de ultimă generație a unităților de învățământ preuniversitar de stat se va face tot din fondurile europene nerambursabile ale PNRR, în cadrul unui alt contract de finanțare în valoare de aproximativ 85 de milioane de lei, ce vizează dotarea tuturor școlilor și grădinițelor din Sectorul 4. 

Despre complexitatea lucrărilor mai sus menționate, a vorbit, în cadrul evenimentului, administratorul public al Sectorului 4, Andrei George Trocan.„Școala George Topârceanu este prima dintre cele 11 unități de învățământ care vor beneficia de lucrările de modernizare, finanțate prin programul PNRR. Aceste lucrări sunt structurate pe patru axe principale și anume consolidarea structurală a clădirilor acolo unde este cazul, modernizarea și obținerea autorizației de funcționare la incendiu, eficientizarea energetică și dotarea la standarde de cea mai înaltă calitate”, a declarat city-managerul Sectorului 4.

În completarea acestor finanțări, autoritatea locală va investi alte 200 de milioane de lei, de la bugetul local/surse externe, pentru modernizarea curților școlilor și grădinițelor, refacerea sălilor de sport, construcția de clădiri cu destinația afterschool, lucrări ce nu pot fi finanțate prin PNRR, dar sunt absolut necesare pentru îmbunătățirea întregii infrastructuri școlare de la nivelul Sectorului 4. 

În afara celor 11 unități de învățământ ale căror lucrări sunt finanțate prin PNRR, alte școli și licee din Sectorul 4 urmează să fie consolidate și modernizate. Pentru acestea, s-au depus cereri de finanțare, ce sunt în acest moment în faza de evaluare, pentru realizarea lucărilor de reabilitare la Școala Gimnazială „Ionel Teodoreanu”, Școala Gimnazială „Mărțișor”, Școala Gimnazială „Emil Racoviță”, precum și pentru extinderea spațiului educațional al liceelor „Traian Vuia” și „Petru Rareș”, în valoare totală de 128 de milioane de lei. 

Totodată, au fost obținute fonduri guvernamentale, în valoare de 117 milioane de lei, pentru alte patru școli din Sectorul 4, în cadrul Programului „Școli sigure și sănătoase”, la care urmează să fie dat ordinul de începere a lucrărilor, pentru ca, până la finalul anului, să fie depuse noi cereri de finanțate pentru un număr de alte 17 unități de învățământ, în valoare de aproximativ 500 milioane de lei, în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027.

Sectorul 4 al Municipiului București are în administrare 57 de unități de învățământ preuniversitar de stat, respectiv 13 licee, 26 de școli gimnaziale și 18 grădinițe. În decursul ultimilor cinci ani, administrația locală a Sectorului 4 a investit peste 300 de milioane de lei în realizarea de lucrări specifice pentru obținerea autorizației de securitare la incendiu precum și în lucrări de consolidare, reabilitare termică și modernizare a unităților de învățământ precum și în lucrări de extindere a spațiului educational. 

Prezent la eveniment, prefectul Capitalei a punctat faptul că Sectorul 4 este autoritatea locală care a accesat cei mai mulți bani din Programul Național de Redresare și Reziliență.

„Mă bucur să mă aflu în mijlocul unei comunități frumoase, aici în Sectorul 4, într-un moment extrem de important, acela în care marcăm startul unei investiții majore în educație. Vă rog să-mi permiteți să spun, Sectorul 4 a atras cei mai mulți bani din PNRR, fie că vorbim de dezvoltarea programului de educație, fie că vorbim de reabilitarea termică a blocurilor de locuințe, fie că vorbim de alte proiecte de infrastructură. Astăzi este încă un moment care marchează preocuparea Sectorului 4 pentru educație. Mi-aș dori ca acest exemplu de bune practici să fie preluat și de alte autorități publice locale”, a declarat Rareș Hopincă, prefectul Capitalei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *