Clotilde Armand intră cu buldozerele în zona de lux a Capitalei. Patronii teraselor de fițe au termen trei zile să dărâme construcțiile ilegale

Clotilde Armand intră cu buldozerele în zona de lux a Capitalei. Patronii teraselor de fițe au termen trei zile să dărâme construcțiile ilegale

„Patronii teraselor Kayo, It Cucina, Nuba, HiroBay, Taverna Racilor, Stadio și Il Locale au ridicat construcții fără autorizație pe malul lacului Herăstrău. La solicitarea noastră, Poliția Locală a Municipiului București, singura instituție care are competența să facă astfel de verificări în zonele protejate (Parcul Herăstrău este monument istoric), a verificat aceste terase și a confirmat tot ce am spus public. Nu doar că fostele administrații PSD-PNL le-au dat afaceriștilor de partid lacul Herăstrău, i-au și protejat de controale și au închis ochii la toate neregulile.

Tupeul unor patroni a fost atât de mare încât în goana după profit unii dintre ei au ridicat construcții direct pe domeniul public, pe spațiul verde, și pe pontoanele care sunt în proprietatea Municipiului București. Ilegalități peste ilegalități. În toate aceste cazuri, Poliția Locală a Capitalei a sesizat Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 și s-au deschis dosare penale pentru executarea de lucrări fără autorizație de construire într-o zonă protejată (pentru încălcarea flagrantă a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii).

În plus, polițiștii locali le-au dat termen de 72 de ore pentru desființarea lucrărilor ilegale construite pe domeniul public al Capitalei, urmând ca în caz de neconformare, aceste construcții să fie desființate pe cale administrativă, în baza Dispozițiilor Primarului General”, a anunțat primarul Sectorului 1.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *