Cornel Palade apare din nou alături de Romică Țociu, după ce a refuzat unele proiecte de televiziune. Ce moment vor prezenta la „iUmor”

Cornel Palade apare din nou alături de Romică Țociu, după ce a refuzat unele proiecte de televiziune. Ce moment vor prezenta la „iUmor”

Romică Țociu și Cornel Palade vor urca, duminica aceasta, pe scena show-ului „iUmor” de la Antena 1, unde vor sărbători un 1 Mai Muncitoresc tradițional, autentic, iar jurații se vor amuza copios la sceneta prezentată de cei doi.

Surprizele continuă și în ediția cu numărul unsprezece „iUmor-Alege comedia” sezonul 16, când unul dintre cele mai îndrăgite cupluri umoristice din showbizul românesc, Romică Țociu și Cornel Palade, sărbătoresc un 1 Mai Muncitoresc tradițional, ca pe vremuri.

Romică Țociu: „Ai avut tu, vreodată, față de pionier?”

Despre momentul celor doi, Cheloo a mărturisit de la masa juriului : „Momentul lor ne-a întors în timp, când sărbătoream 1 Mai pe vremea lui Ceaușescu!”, iar reacția lui Romică Țociu nu a întârziat să apară: „Ai avut tu, vreodată, față de pionier?”.

Nici Cosmin Natanticu nu a rămas indiferent în fața momentului savuros și a simțit nevoia să facă o remarcă la adresa colegei sale din juriu, vizibil încântată de grătarul încins: „Foarte amuzanți, ca de fiecare dată, nici nu sunt cuvinte de spus, atunci când vine vorba despre cei doi. Doar te uiți, te bucuri de show și… speri să-ți dea un mic cu muștar!”, a comentat acesta, cu privirea îndreptată către Delia, care, fără sfială, a vrut să se bucure de moment până la capăt: „Vreau și eu un mic, cu muștar și pâine!”.

Întregul moment pus în scenă de doi dintre cei mai mari actori români poate fi urmărit duminică seara, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

De ce Cornel Palade a refuzat unele proiecte de televiziune

Cornel Palade muncește în continuare la teatru, însă nu mai apare așa de des la TV. Actorul a refuzat unele proiecte pentru a avea mai mult timp pentru familia lui. „Fac foarte bine. Am spectacole la Teatrul Constantin Tănase, unde este bine. De televiziune nu m-am lăsat, nu, nu! În ultima perioadă sunt prezent în emisiuni în calitate de invitat.

Cu Țociu lucrez în continuare, avem proiecte și comune, dar și separate. Nu duc lipsă de activitate, doar că mi-am dorit eu un program mai lejer în ultimul timp pentru că vreau să stau mai mult cu familia mea. Chiar am refuzat și proiecte unde am fost solicitat pentru că nu mai sunt atât de sprinten ca la 20 de ani”, a spus Cornel Palade pentru Click!

În trecut, actorul în vârstă de 71 de ani a participat și la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, emisiunea difuzată la Pro TV.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *