Corvinul, lovitură fatală pentru Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova: locul 4 nu mai duce în Europa!

Corvinul, lovitură fatală pentru Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova: locul 4 nu mai duce în Europa!

Veste cum nu se poate mai proastă pentru Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova. După calificarea Corvinului Hunedoara în finala Cupei României Betano, locurile de cupe europene din campionat s-au împuținat.

Veste proastă pentru Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova. Locul 4 nu mai duce în Europa

Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova, dar chiar și Farul, au stat cu sufletul la gură la semifinala de Cupă dintre Corvinul și Voluntari. Echipele din SuperLiga sperau ca ilfovenii să ajungă în finală și să câștige trofeul pentru că era singura formație rămasă în competiție care nu avea licență de participare în cupele europene.

Astfel, în Europa League va merge una dintre Corvinul Hunedoara, Oțelul Galați și Universitatea Cluj. Ultimele două sunt adversare în semifinala programată joi, 18 aprilie, de la ora 20:30.

Prim urmare, în sezonul următor de cupe europene, România va avea următoarele participante: FCSB, ocupanta locului 1 și, foarte probabil, viitoarea campioană, va juca în preliminariile UEFA Champions League.

Locul 2, pe care se bat acum CFR Cluj, U Craiova, Farul și Rapid, va duce în preliminariile Conference League, în timp ce echipa care va termina pe locul 3 va da baraj cu câștigătoarea play-out-ului pentru celălalt loc de Conference League. În concluzie, mai mult ca sigur, două dintre CFR, Farul, Rapid și Universitatea nu vor juca în Europa în sezonul 2024-2025!

Paradox: Corvinul n-are voie în Liga 1, dar are voie în Europa

În schimb, câștigătoarea Cupei României Betano, fie că se va numi Corvinul Hunedoara, Universitatea Cluj sau Oțelul Galați, va juca în preliminariile Europa League. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că moldovenii, care au șansa să ajungă în cupele europene atât prin cupă, cât și prin campionat, și-au depus pe ultima sută de metri licența.

În ceea ce o privește pe Corvinul Hunedoara, paradoxal, deși nu are drept de promovare în Liga 1, pentru că deocamdată este club de drept public, divizionara secundă va putea juca în cupele europene, conform regulamentului UEFA.

În acest moment, în SuperLiga, pe primul loc este FCSB, cu 44 de puncte. Roș-albaștrii sunt urmați de CFR Cluj și Universitatea Craiova, ambele cu câte 31 de puncte. Pe poziția a patra se află Farul Constanța, 29 de puncte, pe 5 este Rapid, 28 de puncte, iar Sepsi încheie clasamentul play-off-ului cu 27 de puncte.

E bătaie mare și în play-out la primul loc, cu amendamentul că Hermannstadt e în insolvență și nu are voie să participe în cupele europene. După patru etape, sibienii sunt lideri, cu 27 de puncte, la fel ca UTA și Oțelul. La pândă mai stau U Cluj, 26 de puncte, și Petrolul, 25 de puncte.

0 trofee are în palmares Corvinul Hunedoara în cei 103 ani de istorie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *