Cum a început povestea de dragoste dintre Andreea Bălan și Victor Vlad Cornea. Artista a povestit cum și-a cunoscut iubitul

Cum a început povestea de dragoste dintre Andreea Bălan și Victor Vlad Cornea. Artista a povestit cum și-a cunoscut iubitul

Andreea Bălan și Victor Vlad Cornea formează un cuplu de câteva luni, iar relația lor pare a fi foarte frumoasă. Cântăreața a povestit cum l-a cunoscut pe actualul ei iubit și cum a început povestea lor de dragoste.

Andreea Bălan este din nou cu zâmbetul pe buze, după ce în viața ei a apărut Victor Vlad Cornea. Artista a trăit mai multe dezamăgiri în dragoste, însă aceasta a continuat să creadă în iubire și că la un moment își va găsi pe cineva potrivit ei.

Invitată la emisiunea prezentată de Dan Capatos la Antena Stars, cântăreața care face parte din juriul de la „Te cunosc de undeva!” a vorbit deschis despre relația cu tânărul jucător de tenis. Andreea Bălan a povestit în cadrul emisiunii cum l-a cunoscut pe Victor Vlad Cornea, dar și cum a început povestea lor de dragoste.

„Am fost la tine în emisiune și am vorbit despre spiritualitate. Atunci când s-a făcut liniște și am putut să vorbesc așa vreo 2 minute despre spiritualitate și voi m-ați ascultat. Eu am decupat acel filmuleț, l-am pus pe Instagram și s-a viralizat, a făcut 1.5 milioane (nr. de vizionări). El fiind pe spiritualitate și trezit spiritual, a ajuns acest filmuleț la el în feed-ul de Instagram că el nu mă urmărea. Pur și simplu mi-a lăsat un mesaj «Felicitări, Andreea, ești genială».

Eu de obicei nu răspund la mesajele bărbaților care îmi scriu «Ce frumoasă sunt», că nu mă interesează. Când mi se scrie să mă cucerească, nu mă interesează, nu răspund. Nu consider că trebuie să mă agăți pe Instagram, nu e locul potrivit. Acestui mesaj am răspuns tocmai pentru că avea legătură cu spiritualitatea și apoi am început să vorbim”, a povestit Andreea Bălan la „Xtra Night Show”, potrivit spynews.ro.

După divorțul de George Burcea, bărbatul cu care are două fetițe superbe, artista a încercat să își refacă viața alături de Tiberiu Argint, fratele Soniei Argint. Relația lor a durat aproximativ un an, apoi au decis să se despartă. La un moment dat, Andreea Bălan a mai fost fotografiat într-un parc din Capitală cu un bărbat misterios, iar la câteva luni distanță a fost surprinsă alături de Jador și s-a speculat că ar fi avut o idilă.

„În ultimii doi ani am ales să fiu singură că toată viața mea am avut relații serioase. De când am fost în liceu până în prezent, relații lungi. Am simțit nevoia să mă cunosc eu mai bine eu personal”, a mai spus Andreea Bălan.

Ce spune Victor Vlad Cornea despre relația cu Andreea Bălan

Artista este cu 10 ani mai mare decât iubitul ei, însă vârsta nu a fost niciodată o problemă pentru ei. Tânărul jucător de tenis, în vârstă de 29 de ani, a mărturisit că datorită iubitei sale în ultima perioadă are rezultate foarte bune pe plan profesional. Andreea Bălan îl susține necondiționat pe Victor Vlad Cornea și îl însoțește la aproape toate competițiile pe care le are.

„Prefer să fiu rezervat pe acest subiect, dar vreau să spun că avem o conexiune divină și o iubesc foarte mult. Mă bucur mult să o am alături pe Andreea la turnee. A fost cu mine și la Wimbledon, și la Hamburg.

Forma bună pe care o am se datorează și ei, nouă, conexiunea pe care o avem împreună. Cam atât despre partea emoțională (n.r. – râde)! Sunt fericit și liniștit, cu siguranță.

O apreciez foarte mult (n.r. – pe Andreea Bălan), îmi doresc să o am alături, îmi dă mai multă încredere și putere. Mă susține cu toată inima și îmi place că vrea să învețe să joace, să învețe cum merge tot sistemul. Asta îmi dă foarte mare încredere în noi.

O iubesc mult, sunt mai liniștit pe teren și asta se vede în rezultate. Sincer, nici nu mă gândesc la diferența de vârstă, cumva nici nu știu diferența. E o conexiune divină și asta e tot ce contează”, a spus Victor Cornea, la emisiunea „Așii Tenisului” de la Digi Sport.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *